Elena Lasconi: "Trăim cea mai prosperă perioadă din istoria noastră"
S.B.Politică / 25 aprilie
M.P.Internaţional / 23 aprilie
Prinţul William îl va reprezenta pe tatăl său, regele Charles al III-lea, la funeraliile Papei Francisc, programate sâmbătă, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, relatează news.ro, conform unui anunţ făcut de Palatul Kensington.
S.B.Miscellanea / 22 aprilie
România are oportunitatea de a obţine anual 2 tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate, arată Asociaţia Environ într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Pământului.
O.D.Sport / 22 aprilie
Rafael Nadal a declarat, luni, că "nu-i lipseşte tenisul", cu ocazia decernării Trofeelor Laureus la Madrid, unde a fost recompensat pentru imensa sa carieră, care s-a încheiat în 2024.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 14 aprilie
M.P.Internaţional / 9 aprilie
China a respins, marţi, afirmaţia secretarului american al apărării, Pete Hegseth, potrivit căreia Beijingul interferează în operaţiunile Canalului Panama, transmite presa internaţională.
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Aveţi o experienţă bogată în domeniul recuperării medicale şi al balneologiei. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre acest segment?
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 1 aprilie
Reporter: Cum aţi descrie, în câteva fraze, anul 2024 pentru echipa Terano Construct?
George MarinescuZiarul BURSA #Anticorupţie / 31 martie
R.S.Internaţional / 27 martie
Salvatorii încă îi caută pe cei patru soldaţi americani dispăruţi în timpul unui exerciţiu militar în Lituania, potrivit declaraţiilor făcute miercuri seara de un purtător de cuvânt al NATO, scrie Xinhua.
M.P.Internaţional / 22 martie
Companiile aeriene spaniole se aşteaptă în această vară la un trafic de pasageri record, turiştii continuând să facă rezervări pentru a compensa timpul pierdut în perioada pandemiei, transmite Reuters.
M.B.Miscellanea / 20 martie
Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a anulat 16 contracte ce vizau 1.583 de hectare de teren agricol, în principal din cauza neplăţii redevenţei, conform informaţiilor Economica.
A.B.Internaţional / 27 februarie
A.B.Internaţional / 25 februarie
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, l-a corectat pe omologul său american, Donald Trump, într-o conferinţă de presă de la Casa Albă, referindu-se la ajutorul acordat Ucrainei, conform Le Figaro.
R.S.Politică / 21 februarie
M.P.Miscellanea / 20 februarie
Fostul internaţional român Florin Gardoş a reacţionat ironic la dezvăluirile Recorder privind zborurile private ale premierului Marcel Ciolacu, afirmând că:
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 14 februarie
M.B.Miscellanea / 13 februarie
R.S.Miscellanea / 7 februarie
Conform unui comunicat transmis redacţiei, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România identifică următoarele tendinţe ce vor defini evoluţia înmatriculărilor de autovehicule în ţara noastră, anul acesta:
George Marinescu
A.V.
Gheorghe Iorgoveanu
Călin Rechea
George Marinescu
A.I.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3845 |
![]() | 5.2865 |
![]() | 5.8531 |
![]() | 462.1452 |
convertor valutar
»=