Medalie la gimnastică, spulberată de contestaţia SUA
O.D.Sport / 5 august
O.D.Sport / 5 august
F.D.Miscellanea / 17 noiembrie 2023
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Fondo Italiano d'Investimento SGR S.p.A şi Registro Italiano Navale intenţionează să preia Rina S.p.A. şi filialele sale, conform unui comunicat de presă.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 septembrie 2023
F.D.Companii / 1 august 2023
V.G.Companii / 15 noiembrie 2022
AFV Beltrame Group lansează Chalibria, un oţel certificat "neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon", accelerând tranziţia către neutralitatea climatică, arată un comunicat de presă remis redacţiei.
J.P.Internaţional / 30 decembrie 2021
SUA au anunţat miercuri numirea unui emisar special pentru femeile afgane, o prioritate declarată de administraţia americană după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan, informează AFP, citat de Agerpres.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 mai 2020
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 5 iulie 2019
Alessandro ROMEI, EMEA Senior Director la RINA, a înmânat certificatul, conform standardului ISO 37001 - Sis-tem de Management Anti-Mită, domnului Adrian CHESNOIU, Director General AFIR (Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale).
F.A.Ziarul BURSA #Politică / 25 iunie 2019
Săptămâna trecută, întreprinzătorii italieni membri ai Patronatului Confindustria România s-au reunit pentru a discuta pe o temă deosebit de sensibilă şi importantă pentru mediul de afaceri: corupţia.
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 7 februarie 2019
L.D.Ziarul BURSA #Companii / 19 aprilie 2018
Reţeaua Winmarkt, administrată de firma Win Magazine (membră a Grupului Italian IGD), este prima societate din România care obţine Certificarea Acreditată ISO 37001 (Sistemul de gestiune Anti-Corupţie), conform unui comunicat.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 2 iunie 2016
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 6 mai 2016 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 21 ianuarie 2016 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 30 octombrie 2015 /
Alexandru CosteaCompanii / 22 mai 2015
Întâlnirea anuală a Confindustria România, cu denumirea "Legal Summit" 2015 - Diritto, Governance e Impresa/ Drept, Governance şi Întreprindere, s-a desfăşurat ieri la Bucureşti.
OVIDIU VRÂNCEANU,BraşovZiarul BURSA #Companii / 5 august 2013 /
F.A.Companii / 18 iunie 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, astăzi, cu Alessandro Romei, administrator Rina Simtex, unul dintre organismele de certificare prezente în ţara noastră, arată un comunicat de presă.
OVIDIU VRÂNCEANU, BraşovZiarul BURSA #Companii / 19 noiembrie 2012 /
F. A.Companii / 29 martie 2012
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 16 martie 2012
Oleg CojocaruZiarul BURSA #Companii / 5 ianuarie 2004 /
• Costurile de realizare a portului sînt de circa 6,5 milioane de euro
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu