MedLife inaugurează primul spital multidisciplinar din Oltenia
A.D.Companii / 21 noiembrie
A.D.Companii / 21 noiembrie
A consemnat Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 29 iulie
Reporter:: Cum a evoluat piaţa pe care activaţi?
A CONSEMNAT EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 28 noiembrie 2023
Reporter: România are o rată ridicată a mortalităţii infantile, iar prin activitatea dumneavoastră vă implicaţi în vederea schimbării acestei realităţi. Ce presupun eforturile Fundaţiei în acest sens?
George MarinescuZiarul BURSA #Miscellanea / 29 august 2023
T.B.Politică / 22 iulie 2023
AUR îşi lansează sâmbătă candidaţii la alegerile europarlamentare într-un eveniment care are loc la Arenele Romane, conform news.ro.
S.B.Politică / 19 aprilie 2023
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că în luna septembrie, cel târziu, vor începe lucrările la Spitalul Regional Iaşi, acesta fiind cel mai avansat din cele trei de acest tip, informează news.ro.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 6 martie 2023
S.B.Miscellanea / 26 ianuarie 2023
Poliţia Română anunţă că, alături de D.I.I.C.O.T., Europol, autorităţile germane, olandeze şi cele ale Statelor Unite, a contribuit la destructurarea grupării ransomware HIVE, informează news.ro.
G.D.Politică / 11 ianuarie 2023
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, astăzi, lista cu cele 27 de unităţi spitaliceşti ce urmează să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - PNRR, informează Agerpres.
S.B.Companii / 19 decembrie 2022
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 decembrie 2022
V.G.Politică / 9 decembrie 2022
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea pentru aprobarea contractului de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, informează Agerpres.
V.G.Bănci-Asigurări / 27 septembrie 2022
O.D.Sport / 13 septembrie 2022
F.D.Miscellanea / 6 august 2022
Actualizare Cătălin Vişean: "Trei din cei cinci români răniţi în Bulgaria au fost aduşi la Floreasca, în stare stabilă"
V.G.Miscellanea / 3 august 2022
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că în şedinţa de Guvern de astăzi va fi aprobată legea prin care se asigură finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Craiova, informează Agerpres.
S.B.Politică / 26 iulie 2022
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a explicat într-un interviu acordat News.ro cum vor fi folosiţi banii din PNRR în domeniul sănătăţii, la capitolul spitale.
S.B.Politică / 30 mai 2022
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a avut, luni, o primă întâlnire de lucru cu reprezentanţii companiilor care au câştigat contractele de proiectare a spitalelor regionale din Cluj-Napoca şi Iaşi, informează news.ro.
G.U.Politică / 9 martie 2022
Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de astăzi, un proiect de lege privind protecţia avertizorilor în interes public, conform Agerpres.
J.P.Miscellanea / 25 octombrie 2021
Ministerul Apărării Naţionale organizează, luni şi marţi, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza ''Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!'', conform Agerpres.
S.B.Miscellanea / 22 octombrie 2021
Ministerul Apărării Naţionale organizează, pe 25 şi 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza "Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!", informează Agerpres.
G.U.Miscellanea / 22 octombrie 2021
• ACCESEAZĂ - Cseke Attila:"Ministrul nu are capacitatea legală de a găsit vinovaţi"
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 septembrie 2021
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
George Marinescu
George Marinescu
Emilia Olescu
A.V.
Euro | 4.9749 |
Dolar SUA | 4.7790 |
Franc elveţian | 5.3324 |
Liră sterlină | 6.0430 |
Gram de aur | 402.9466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu