Soldul creditelor acordate populaţiei şi firmelor a crescut în luna iunie cu 3,8% faţă de luna anterioară, până la 210,80 miliarde de lei, pe fondul avansului creditelor în valută, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel, la sfârşitul lunii iunie, creditul în lei s-a majorat cu 0,5%, în timp ce creditul în valută a crescut cu 5,8%.
Soldul creditelor în valută acordate populaţiei a urcat cu 6,6% faţă de luna anterioară, iar finanţările în lei s-au redus cu 0,7%. Comparativ cu luna iunie a anului trecut, creditul în valută a avansat cu 11,3%, până la echivalentul a 66,73 miliarde de lei, iar împrumuturile în moneda naţională s-au redus cu 5,1%, la 37,60 miliarde de lei.
Creditul guvernamental, al administraţiei centrale, administraţiilor locale, administraţiilor sistemelor de asigurări sociale, a scăzut în luna iunie cu 1,5%, până la 52,39 miliarde de lei. La data de 30 iunie, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 42,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2009.