Energie

18 octombrie 2013
CE ne ceartă pentru că nu am notificat transpunerea directivei privind eficienţa energetică a clădirilor

CE ne ceartă pentru că nu am notificat transpunerea directivei privind eficienţa energetică a clădirilor

Ziarul BURSA #Companii / 18 octombrie 2013

Comisia Europeană (CE) a trimis avize motivate României şi Cehiei prin care le cere celor două state membre să notifice toate măsurile de transpunere a directivei privind eficienţa energetică a clădirilor pentru care aveau termen până la 9 iulie 2012, informează Agerpres, care citează un comunicat dat publicităţii ieri, la Bruxelles.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Companiile se orientează către cărbunele mai ieftin exportat de SUA, unde a crescut cererea de gaze datorită exploatării zăcămintelor de şist.

"Iarna teribilă", ultimul hit al pesimiştilor

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2013 /

Europa va fi lovită de o iarnă teribilă, cum nu a fost alta în ultimii 100 de ani, anunţă multiple voci mai mult sau mai puţin avizate. În mod cert, amatorii de "apocalipse" care au suferit o nouă dezamăgire la începutul acestei luni se...

Gazele de import se scumpesc cu 5%

Ziarul BURSA #Companii / 3 octombrie 2013

Preţul gazelor de import va creşte la 420 de dolari pe mia de metri cubi în perioada octombrie - decembrie 2013, respectiv cu 5% faţă de nivelul mediu de 400 de dolari la care România a importat gaze în ultimele trei luni, potrivit datelor...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4737
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8990
Gram de aur (XAU)Gram de aur371.8457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo