Energie

30 ianuarie 2017
"Această criză scoate la lumină condiţiile necesare pentru o piaţă concurenţială funcţională"

"ENEL", PRIVIND SITUAŢIA PIEŢEI ENERGIEI:"Această criză scoate la lumină condiţiile necesare pentru o piaţă concurenţială funcţională"

Mina IrinaPiaţa de Capital / 30 ianuarie 2017

Actualizare 17:10

"Enel" declară că situaţia actuală a pieţei energiei scoate la luminp condiţiile necesare unei pieţe concurenţiale funcţionale. De asemenea, compania consideră că în piaţa de energie trebuie să predomine perspectiva pe termen lung, şi nu "comportamente speculative" şi "lipsite de responsabilitate", potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

 Am avut cele mai mari preţuri la energie din Europa, în două zile din ianuarie

PE PIEŢELE PENTRU ZIUA URMĂTOARE Am avut cele mai mari preţuri la energie din Europa, în două zile din ianuarie

ANDREI MURGULEŢZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 ianuarie 2017 /

Ţara noastră a avut cele mai mari preţuri ale energiei din Europa, înregistrate pe pieţele pentru ziua următoare, în zilele de 15 şi 23 ianuarie ale acestui an, ajungând la 74,92 euro/MWh, respectiv 96,52 euro/MWh, potrivit datelor postate pe site-ul OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale.

Un număr record de aproximativ 238 de milioane de certificate verzi au fost vândute pe bursă

ANUL TRECUT,Un număr record de aproximativ 238 de milioane de certificate verzi au fost vândute pe bursă

Amalia IonescuPiaţa de Capital / 29 ianuarie 2017

Un număr total record de 237,99 milioane de certificate verzi au fost vândute anul trecut de către producătorii de energie din surse regenerabile, acestea fiind tranzacţionate pe pieţele bilaterale administrate de Opcom (Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale de Certificate Verzi - PCCBCV şi Piaţa Contractelor Bilaterale de Certificate Verzi încheiate prin Negociere Directă - PCBCV - ND).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Am cumpărat gaze de la ruşi de opt ori mai mult

Am cumpărat gaze de la ruşi de opt ori mai mult

A.S.Ziarul BURSA #Companii / 12 ianuarie 2017

Cantitatea de gaze cumpărată de România a fost destul de redusă, comparativ cu alte ţări  

Gazele ruseşti au avut, în noiembrie 2016, o pondere de 25% pe piaţa internă, faţă de 5% în ianuarie

Ţara noastră a achiziţionat, anul trecut, de la...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo