Opoziţiile Alpiq faţă de insolvenţa Hidroelectrica, respinse de Curtea de Apel

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 23 februarie 2016

Curtea de Apel Bucureşti a respins, pe 18 februarie 2016, opoziţiile formulate de traderii de energie Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica, potrivit unui comunicat al companiei.

Reprezentanţii Hidroelectrica notează că opoziţiile au fost soluţionate definitiv într-un termen record de 1339 zile, în condiţiile în care legea insolvenţei prevede că acestea se vor soluţiona într-un termen de 5 zile.

Opoziţia înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 26502/3/2012 a fost iniţial respinsă ca lipsită de interes prin sentinţa nr. 6218 pronunţată la data de 19.06.2013, relatează Hidroelectrica, adăugând: "Această sentinţă a fost casată de Curtea de Apel Bucureşti, care prin decizia nr. 459 din 25.02.2014 a admis recursul sindicatului şi traderilor şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti.

În rejudecare, Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă 1440 din 11 februarie 2015 a respins ca neîntemeiate opoziţiile formulate de Alpiq Romindustries, Alpiq Romenergie, Alpiq AG şi Sindicatul Naţional Petrom Energie împotriva hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica din data de 20.06.2012. Totodată, Tribunalul a obligat oponentele Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie la cheltuieli de judecată în sumă de 29.469,05 lei către Hidroelectrica şi în sumă de 29.516,71 lei către Fondul Proprietatea, care a intervenit în cauză în favoarea Hidroelectrica.

Împotriva hotărârii Tribunalului dată în rejudecare au formulat recurs oponentele Alpiq Romenergie şi Alpiq Romindustries, acesta fiind respins prin decizia civilă 99 pronunţată joi, 18 februarie 2016". Hidroelectrica a intrat în insolvenţă la data de 20.06.2012 din cauza acumulării unor datorii scadente într-o perioadă de până la un an de peste 2,6 miliarde lei şi mai vechi de un an de zile de 1,5 miliarde lei, aminteşte compania. La data deschiderii procedurii, Hidroelectrica era parte în 11 contracte bilaterale încheiate cu traderii de energie, prin care energia era vândută sub costul de producţie şi la jumătate faţă de preţul pieţei, arată reprezentanţii poducătorului de energie, adăugând: "La momentul formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, Hidroelectrica era într-o situaţie financiară extrem de dificilă, înregistrând pierderi cumulate de peste 170 milioane euro în exerciţiile financiare 2011 - 2012 şi o trezorerie netă negativă de 782 milioane lei. În procedura de insolvenţă au fost denunţate de administratorul judiciar contractele dezavantajoase cu traderii de energie şi au fost renegociate 487 de contracte, în urma acestor măsuri Hidroelectrica ajungând să raporteze în anul 2013 un profit de 902 milioane lei, în anul 2014 un profit record de 1,157 miliarde lei şi în 2015 un profit de 1,104 miliarde lei".

Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, ne-a spus, într-un interviu recent, că este sigur că producătorul de energie va ieşi din această procedură la timp, până pe 20 iunie 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb