Polaris - Polul de competitivitate pentru societatea informaţională

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 3 septembrie 2012

Polaris - Polul de competitivitate pentru societatea informaţională

15 entităţi din sectorul IT&C, alături de universităţi de cercetare avansată din Transilvania, au demarat, cu sprijinul instituţiilor administraţiei publice, constituirea Polului de competitivitate pe IT - Polaris. Principalul obiectiv al asocierii este creşterea competitivităţii şi inovaţiei tehnologice, prin consolidarea procesului de interacţiune dintre membri şi stimularea implicării instituţiilor din învăţământul superior în cercetare şi în formarea continuă de specialişti IT&C.

Membrii Polului vor depune un pachet de proiecte pentru finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1 "Un sis­tem de producţie inovativ şi ecoeficient", D.M.I. "Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului", Operaţiunea "Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor de interes naţional şi internaţional" pentru a accelera derularea programelor strategice menite să faciliteze transferul tehnologic.

Polul de competitivitate în IT va oferi beneficiarilor - IMM-uri, companii IT, instituţii de învăţământ superior, furnizori de servicii de sănătate şi administraţia publică - atât accesul la tehnologii avansate, servicii moderne de cloud computing, cât şi oportunităţi de formare şi transfer tehnologic.

Investiţiile vor depăşi 7 milioane de euro, se vor derula pe perioada a doi ani şi vor genera peste 500 de posturi cu înaltă calificare.

Marcel Borodi, unul din iniţiatorii acestui proiect, Preşedinte ARIES Transilvania şi CEO Brinel, a declarat: "Alături de învăţământul superior şi de serviciile medicale, IT-ul a fost constant o industrie motoare a Clujului. Polaris vine să coaguleze energiile existente şi să oficializeze aceas­tă realitate, asigurând cadrul unei funcţionări sinergice între factorii de progres ai regiunii. Creşterea competitivităţii unei regiuni atrage resurse, declanşează energiile creatoare şi duce în cele din urmă la creşterea calităţii vieţii în acea zonă şi la o dezvoltare sustenabilă. Vrem să atragem oameni talentaţi, nu să-i mai pierdem. Ne propunem să asigurăm cadrul necesar pentru ca inovarea şi educaţia să devină prioritare".

ARIES este Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software, creată pentru industria IT&C din România, cu 4 filiale zonale la: Timişoara, Braşov, Cluj şi Craiova.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb