Proiect din fonduri UE : 5.000 de studenţi vor beneficia de consiliere profesională

A.C.
Fonduri Europene #Resurse Umane / 6 iunie 2014

În cadrul proiectului "Să devenim activi pe piaţa muncii!", organizat de Federaţia Naţionala a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe - Agrostar în parteneriat cu Universitatea Bioterra Bucureşti şi Centro de Estudios Infer SL, 5.000 de studenţi în anii terminali vor beneficia de consiliere profesională în vederea integrării pe piaţa muncii.

Valoarea eligibilă a proiectului este de 12.327.967 lei, iar perioada de desfăşurare este de 20 de luni, respectiv 14 aprilie 2014 - 13 decembrie 2015, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Preşedintele Agrostar Niculae Ştefan a declarat: "Pregătirea tinerilor pentru ce îi aşteaptă după finalizarea studiilor este important să se facă încă de pe băncile şcolii. Este şi în avantajul lor, pentru că ştiu ce îi aşteaptă când se vor angaja sau dacă vor să-şi deschidă o afacere, dar şi a angajatorilor, care vor avea forţa de muncă bine pregătită. Agrostar este un partener activ în orice proiect care vizează formarea tinerilor, mai ales că într-un domeniu cum este agricultura este nevoie de tineri specializaţi".

Cei 5.000 de studenţi vor beneficia de stagii complexe de practică, Workshop-uri, excursii tematice, ateliere de bune practici, seminarii de informare cu privire la oportunităţile existente pe piaţa muncii.

Obiectivul general al proiectului constă în creşterea şanselor de ocupare a studenţilor din Regiunea Sud Est, Regiunea Sud-Muntenia şi Regiunea Bucuresti-Ilfov.

Oana Sahlean, manager de proiect, a precizat: "În cadrul proiectului va exista un program integrat de consiliere profesională care vizează dezvoltarea perspectivelor de carieră pentru studenţi prin familiarizarea cu mediul de lucru, dar şi dezvoltarea abilităţilor personale (încredere în sine, auto-control, adaptabilitate şi munca în echipă). De asemenea, grupul ţintă va beneficia de un pachet de material suport: broşuri cu recomandări privind identificarea şi obţinerea unui loc de muncă, dar şi ghiduri şi materiale referitoare la tematica obiectivelor orizontale (egalitatea de şanse şi dezvoltarea durabilă). Totodată, va fi creată şi o pagină web cu informaţii relevante despre proiect, actualizată pe tot parcursul implementării, care va conţine detalii referitoare la proiect adresate grupului ţintă".

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 "Investeşte în oameni!", Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1-"Tranziţia de la şcoală la viaţă activă!"

Proiectul reprezintă un program de dezvoltare a competenţelor practice pentru studenţii din anii terminali şi masteranzi în scopul autocunoaşterii şi dezvoltării personale, precum şi furnizarea serviciilor de informare şi consiliere privind cariera studentului în contextul existent. În cadrul proiectului vor fi înfiinţate 5 centre care vor furniza servicii de orientare, consiliere şi îndrumare pentru studenţi. Centrele vor funcţiona în: Bucureşti, Alexandria, Slobozia, Buzău, Focşani.

În cadrul proiectului, 15 studenţi care s-au remarcat în stagiul de practică vor beneficia de premii care vor consta într-o vizită de studiu în Spania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb