Registrul Auto Român (RAR) a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 77.905 autovehicule în toată ţara, iar din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor oprite, 55,7% au avut diferite probleme tehnice sau legate de acte, arată un comunicat al instituţiei remis redacţiei.
Potrivit documentului, 31.630 dintre autovehicule au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, astfel că inspectorii RAR au constatat proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate. Totodată, 1.543 de vehicule au avut probleme legate de identificare, cum ar fi neconcordanţe între seria poansonată pe şasiu/caroserie şi cea din acte, schimbarea culorii autovehiculului sau a destinaţiei de utilizare. Mai mult, 2.391 de vehicule au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false, lipsa actelor), iar în urma analizei emisiilor poluante, la 6.435 dintre vehiculele oprite inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.
Din totalul autovehiculelor controlate în trafic de inspectorii RAR anul trecut, aproximativ 29% dintre ele au fost mai vechi de 15 ani, 31% aveau între 11 şi 15 ani iar 12% aveau 9-10 ani. Au fost oprite şi vehicule mai noi: 4,42% aveau între 1 şi 3 ani şi 24% între 4 şi 8 ani.
Procentajul de respingere în funcţie de vechime arată că 65% dintre vehiculele mai vechi de 15 ani au avut diferite neconformităţi, faţă de 49% dintre cele cu vârsta cuprinsă între 6 şi 8 ani sau 26% la cele mai noi de 3 ani.
"Prin controalele tehnice pe care le facem zilnic, eliminăm de pe şosele vehiculele care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic. Este contribuţia noastră substanţială la a avea un parc auto cât mai sigur în România", declară George-Adrian Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român.
În urma controalelor inspectorii RAR au mai descoperit că 5,77% (4.494) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.
În urma controalelor mixte desfăşurate la nivel naţional de Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2014 au fost aplicate 29.616 sancţiuni, au fost reţinute 885 de permise de conducere şi 21.564 de certificate de înmatriculare şi au fost imobilizate 133 de autovehicule. Când vehiculul este imobilizat de Poliţie ca urmare a defecţiunilor constatate, inspectorii RAR procedează la anularea inspecţiei tehnice periodice. Această măsură a fost luată în cazul a 65 dintre vehiculele verificate.
Directorul General al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menţionează că rezultatele controalelor desfaşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. - Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni.