Record la vânzarea de apă minerală

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 18 august 2021

Record la vânzarea de apă minerală

Consumul de apă nu dăunează sănătăţii. De acest sfat au ţinut cont şi consumatorii autohtoni în acestă vară. Societatea Naţională a Apelor Minerale, producător de apă minerală naturală deţinut de Ministerul Economiei, a anunţat că a vândut, în luna iulie 2021, un volum de apă de 129 de milioane de litri, cu peste 20 de milioane de litri mai mult decât în perioada similară a anului 2020, ceea ce constituie un record istoric. Potrivit companiei: "Urmare a condiţiilor climatice, a acţiunilor de promovare a apei minerale naturale, de conştientizare a publicului asupra beneficiilor acesteia, dar mai ales a optimizării exploatărilor, Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) a realizat, în luna iulie 2021, un volum al vânzărilor de apă de 129 de milioane de litri, cu peste 20 de milioane de litri mai mult decât în perioada similară a anului 2020. Rezultatele se constituie într-un record istoric, mai cu seamă în condiţiile de concurenţă cu alte tipuri de ape îmbuteliate". În perioada ianuarie - iulie 2021, SNAM a vândut o cantitate de 680 de milioane de litri de apă, al doilea cel mai bun rezultat al ultimilor cinci ani, estimările pentru întreg anul în curs indicând o tendinţă ascendentă din punct de vedere comercial, care să stabilească şi pentru întreg anul un record pentru intervalul 2016-2021. Iuliu-Alin Udrişte, director general SNAM a declarat: "Avem o reală satisfacţie în obţinerea acestui rezultat, ca efort comun al noii echipe de management a SNAM, atât în sfera operaţională, de extracţie şi livrare către îmbuteliatori, cât şi în activităţile conexe, precum promovarea noilor izvoare neexploatate sau a serviciilor de analize de Laborator, pe care le furnizăm tuturor celor interesaţi. Ne propunem păstrarea acestui ritm". Deţinătoare a 34 de licenţe de exploatare şi a 8 licenţe de explorare, SNAM este cea mai importantă unitate din domeniul extracţiei şi livrării de ape minerale naturale şi terapeutice, furnizând, în prezent, aproximativ 50% din volumele de apă minerală naturală îmbuteliate de către societăţile comerciale de profil din ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb