Frăţia Vinului

27 ianuarie 2011
Circa 73.800 hectolitri - producţia de vin în Crişana şi Maramureş

ZONE VITICOLECirca 73.800 hectolitri - producţia de vin în Crişana şi Maramureş

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 21 ianuarie 2011

Regiunea Viticolă a Crişanei şi Maramureşului reuneşte în jur de 2.650 de hectare de viţă de vie cultivată în sistem organizat, după cum ne-au precizat reprezentanţii Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Vitivinicole (ONIV). Dintre acestea, circa 1.721 de hectare conţin soiuri albe de struguri, restul de aproape 927 de hectare fiind cultivate cu struguri de soi roşu. Producţia totală de vin în 2010 a fost de 73.837 de hectolitri.

Vinuri noi în Centrul vechi al Capitalei

EVENIMENTVinuri noi în Centrul vechi al Capitalei

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 14 ianuarie 2011

Mai multe crame de top din ţara noastră, dar şi importatori de vin îşi vor prezenta, la finalul acestei luni, atât produsele deja existente pe piaţă, cât şi noile licori, într-un restaurant din vechiul centru al Bucureştiului. "Margo Lounge" va găzdui, în perioada 29-30 ianuarie, între orele 11.30 şi 19.00, "Zilele Vinul.ro", primul eveniment dintr-o serie de manifestări de acelaşi gen, care se vor desfăşura în lunile urmă-toare.

Sursa de lumină - esenţială în degustarea vinului

DEGUSTARESursa de lumină - esenţială în degustarea vinului

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 14 ianuarie 2011

Piaţa vinului se află în plină dezvoltare, iar consumatorii acestui produs sunt tot mai educaţi şi mai dornici să cunoască acest domeniu. De asemenea, producătorii şi cunoscătorii de vin organizează din ce în ce mai multe evenimente şi degustări, în vederea promovării acestei licori şi a educării consumatorilor.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Cramele "Basilescu" au renăscut

EVENIMENTCramele "Basilescu" au renăscut

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 10 decembrie 2010

Crama "Basilescu" va lansa, în 2011, două vinuri noi, după cum ne-a precizat Florin Preda, director de marketing în cadrul companiei. Societatea intenţionează să producă o gamă de vinuri premium. Referitor la piaţa autohtonă de vinuri,...

Interagro inaugurează "Crama Voievodului"

C.D.Frăţia Vinului / 6 decembrie 2010

Grupul Interagro a inaugurat astăzi la Zimnicea "Crama Voievodului". SC Intervitt SRL, companie din cadrul grupului Interagro, va pune pe piaţă gama de vinuri "Crama Voievodului" care va cuprinde atât vinuri roşii, cât şi vinuri albe.

Zone viticole

Zone viticole

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 3 decembrie 2010

Din totalul plantaţiilor de viţă de vie de la noi din ţară, o suprafaţă mai mare de 36.700 de hectare reprezintă podgoriile din regiunea Viticolă a Dealurilor Moldovei.

Zone viticole

Zone viticole

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 26 noiembrie 2010

Din cele peste 85.000 de hectare plantate, la nivel de ţară, cu soiuri nobile de viţă de vie, aproximativ 19.200 de hectare aparţin Regiunii Viticole a Dealurilor Munteniei şi Olteniei.

Plantarea viei - restricţionată

Plantarea viei - restricţionată

EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 24 noiembrie 2010

Excedentul de vin din Uniunea Europeană (UE) este destul de mare şi poate perturba piaţa, este concluzia unor analize realizate la nivelul aces-tui sector, potrivit lui Emil Dumitru, consilier juridic în cadrul Organizaţiei Naţionale...

Liber la vinul "Beaujolais Nouveau"

Liber la vinul "Beaujolais Nouveau"

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 19 noiembrie 2010

Cu câteva ore în urmă, cel mai tânăr vin "Beaujolais Nouveau" a ieşit în lume, căci, în fiecare an, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie, la miezul nopţii, este lansată noua recoltă a "Beaujolais" sub forma vinului. Ziua...

Povestea butoiului

Povestea butoiului

Emilia OlescuZiarul BURSA #Frăţia Vinului / 12 noiembrie 2010

"Totul începe în pădure, când alegem bătrânul stejar", ne-a spus domnul Rizea, tălmăcindu-ne poveste butoiului. Stejarul pentru confecţionarea butoaielor de vin trebuie să aibă o vârstă de cel puţin 80 de ani, pentru a avea un diametru...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5757
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2850
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9436
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo