Arhivă

27 ianuarie 2011

ALERTPreşedintele CJ Argeş, luat cu targa

F.A.Miscellanea / 27 ianuarie 2011

Preşedintelui CJ Argeş i s-a făcut rău la aflarea veştii că va fi arestat pentru 29 de zile şi a fost luat cu targa de către medicii de la ambulanţă. Se pare că a suferit un atac de cord.

Pensiile militare vor fi recalculate până în decembrie

F.A.Macroeconomie / 27 ianuarie 2011

Procesul de recalculare a pensiilor militare va fi prelungit până la sfârşitul acestui an, dar instituţiile din sistemul de apărare vor fi cele obligate ca, până cel târziu la 31 octombrie 2011, să identifice şi transmită către casele de pensii...

Oprescu vrea să concesioneze RADET către un operator privat

F. A.Politică / 27 ianuarie 2011

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a declarat azi că vrea să concesioneze RADET către un operator privat, după modelul în care funcţionează acum Apa Nova. În cazul în care concesionarea se va realiza, primăria nu va mai plăti subvenţii...

Astaro a achiziţionat CoSoSys

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

Astaro, unul dintre dezvoltatorii de vârf din Europa de software pentru managementul centralizat al securităţii, a cumpărat CoSoSys şi va integra tehnologia de securizare a datelor şi a dispozitivelor portabile a firmei clujene în soluţiile sale...

ALERTŞeful CJ Argeş, eliberat

F. A.Politică / 27 ianuarie 2011

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu (PSD), reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost eliberat.

Proiectul ASSOCLIC 2011 a donat 800 de calculatoare

F. A.Macroeconomie / 27 ianuarie 2011

Pentru al cincelea an consecutiv, Asociaţia Ateliere Fără Frontiere lansează proiectul ASSOCLIC, prin intermediul căruia îşi propune să doneze 800 de echipamente informatice recondiţionate către 140 proiecte în două etape: ianuarie - mai şi...

Panasonic lansează noua cameră foto Lumix FT3

Panasonic lansează noua cameră foto Lumix FT3

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

Panasonic lansează noua cameră foto hibrid Lumix DMC-FT3, special concepută pentru amatorii de activităţi extreme şi iubitorii de adrenalină, informează un comunicat de presă transmis redacţiei.

HDS Inmedio are un nou CFO

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

Georgiana Ghioc a preluat, începând cu 24 ianuarie 2011, poziţia de Chief Finanical Officer (CFO) al HDS Inmedio, o companie ce operează în ţara noastră în domeniul distribuţiei şi retail presă, informează un comunicat de presă transmis...

Grupul Bosch revine pe creştere

Grupul Bosch revine pe creştere

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

În anul fiscal 2010, Grupul Bosch a obţinut vânzări de 47,3 miliarde de euro, cu 24% mai mult decât în anul anterior. "Acesta este cel mai ridicat nivel atins de vânzările anuale în istoria de 125 de ani a companiei", a declarat Franz...

Intel Labs va investi 100 de milioane de dolari în cercetare

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

Intel Corporation şi-a anunţat planurile de a investi 100 milioane de dolari în studii de cercetare derulate în universităţile din SUA, în următorii 5 ani, în mod direct, pentru a impulsiona inovaţiile în computing şi comunicaţii, informează un...

CE solicită clarificări din partea ţării noastre

F. A.Internaţional / 27 ianuarie 2011

Comisia Europeană (CE) a solicitat ţării noastre să se ocupe de aspectele necorespunzătoare ale protecţiei mediului natural din zona Sulinei şi a Deltei Dunării, una dintre cele mai importante zone umede ale Europei. Comisia este preocupată de...

Băsescu: Oficial, România are 500.000 de romi

F. A.Politică / 27 ianuarie 2011

Preşedintele Traian Băsescu participă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg. Acesta a declarat că în ţara noastră trăiesc, în realitate, 1,5 milioane de romi, şi nu doar 500.000, aşa cum arată rezultatele recensământului...

Fair Value şi-a dublat afacerile în 2010

F. A.Companii / 27 ianuarie 2011

Fair Value anunţă pentru anul trecut afaceri de 14,7 milioane de lei, comparativ cu 7,3 milioane de lei în 2009. De asemenea, compania a înregistrat în 2010 un profit brut de 1,4 milioane de lei, în creştere cu peste 25% faţă de anul precedent,...

Euro s-a apreciat la 4,2675 lei

I. C.Bănci-Asigurări / 27 ianuarie 2011

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,2675 lei pentru moneda europeană, în creştere cu 0,56 bani comparativ cu ieri, când euro a fost cotat la 4,2619 lei.

Analiză WBSEuropa - jurnal bursier - 26 ianuarie

WBSInternaţional / 27 ianuarie 2011

Pieţele europene au înregistrat astăzi evoluţii pozitive semnificative, pe fondul sporirii aşteptărilor privind continuarea măsurilor de susţinere guvernamentală a economiilor dezvoltate şi a rezultatelor financiare pozitive anunţate de...

ALERTLiana Dumitrescu a murit

F. A.Miscellanea / 27 ianuarie 2011

Deputatul Liana Dumitrescu a murit în această dimineaţă la spitalul Elias. Deputatul avea 38 de ani şi era reprezentanta minorităţii macedonene. Aceasta suferea de o boală neurologică rară.

Violenţe în Egipt

F.A.Internaţional / 27 ianuarie 2011

Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 70 au fost rănite în urma confruntărilor violente între poliţişti şi manifestanţii care au protestat faţă de regimul de la Cairo şi forţe ale poliţiei. Demonstranţii au atacat mai multe clădiri...

Fed menţine dobânda cheie aproape de nivelul zero

F.A.Internaţional / 27 ianuarie 2011

Rezerva Federală a Statelor Unite (Fed) a decis să menţină dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero, relatează Reuters, citat de Hotnews. Reprezentanţii instituţiei financiare au anunţat că este foarte probabil ca dobânda cheie să fie...

Structura preţului benzinei

Alina Toma VerehaZiarul BURSA #Materii Prime / 27 ianuarie 2011 /

De la 1 ianuarie 2011, nivelul total al sumelor virate de producători către stat reprezintă 49% din preţul final al benzinei şi de 46% din cel al motorinei. Cuantumul accizei din preţul final al carburanţilor este 29% pentru benzină şi de 26%...

Plan de acţiune în domeniul gazelor

Plan de acţiune în domeniul gazelor

ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 27 ianuarie 2011 /

Planul de acţiune pentru situaţii de urgenţă pentru anul gazier 2010-2011 a fost publicat recent în Monitorul Oficial şi stipulează ca 180 milioane mc să fie la dispoziţia operatorului sistemului de transport pentru siguranţa în aprovizionare....

11 furnizori Ford vor investi la Craiova

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 27 ianuarie 2011

Un număr de 11 furnizori Ford vor investi la Craiova, nouă dintre aceştia primind autorizaţii de construcţie chiar în incinta fabricii auto a companiei americane, a declarat, ieri, viceprimarul din Craiova Mărinică Dincă, citat de Mediafax....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo