Delegaţie a Congresului american - primită la Palatul Cotroceni
S.B.Politică / 15 aprilie
A.B.Politică / 15 aprilie
Programul Visa Waiver rămâne 'o prioritate' pentru România, a precizat liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, în cadrul întâlnirii oficiale cu delegaţia Congresului Statelor Unite, aflată în vizită la Bucureşti.
S.B.Anticorupţie / 3 martie
Mai mulţi parlamentari USR au sesizat Inspecţia Judiciară (IJ) pentru a face lumină în ceea ce priveşte circumstanţele în care procurorii DIICOT le-au permis fraţilor Tate să părăsească România, informează news.ro.
A.D.Politică / 20 decembrie 2024
Toate cele 134 de mandate de senator pentru legislatura 2024-2028 au fost validate astăzi de comisia de specialitate, iar raportul va fi adoptat sâmbătă şi trimis plenului, informează Agerpres.
A.D.Politică / 20 decembrie 2024
A.D.Politică / 23 septembrie 2024
S.B.Politică / 29 martie 2023
Senatorii şi deputaţii USR au protestat, astăzi, faţă de menţinerea sistemului de pensii speciale, prin proiectul de lege iniţiat de guvernul PSD-PNL şi aflat la vot, în Senat, potrivit formaţiunii, informeaază news.ro.
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 2 martie 2023
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2022
Reporter: Pentru ce protestaţi aici? Ce cereţi?
S.B.Politică / 6 septembrie 2022
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legile justiţiei va avea marţi, de la ora 10.30, prima şedinţă pentru a declanşa procedurile de organizare a activităţii Comisiei, informează news.ro.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Miscellanea / 1 iulie 2022
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 12 mai 2022
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 1 martie 2022
Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat, ieri, proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), iniţiat de Cătălin Predoiu, actualul ministru al Justiţiei.
S.B.Miscellanea / 22 noiembrie 2021
G.BPolitică / 27 octombrie 2021
D.Ţ.Politică / 30 iunie 2021
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu este noul preşedinte al organizaţiei USR PLUS din Bucureşti. Voiculescu l-a învins în alegeri pe Octavian Berceanu, şeful Gărzii de Mediu, potrivit Mediafax şi Digi24.
G.U.Politică / 14 aprilie 2021
Senatorul USR PLUS Simona Spătaru a declarat astăzi că "gestul" premierului Florin Cîţu de revocare a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, reprezintă o "agresiune" pentru Coaliţie, informează Agerpres.
S.B.Miscellanea / 23 martie 2021
Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern care vizează combaterea unor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal, informează Agerpres.
A.P.Politică / 22 decembrie 2020
Componenţa comisiilor parlamentare a fost adoptată, marţi, în unanimitate, în şedinţa de plen a Senatului, potrivit Agerpres.
J.P.Politică / 21 decembrie 2020
Grupurile senatoriale şi-au anunţat, astăzi, în plen, conducerea pentru prima sesiune ordinară din legislatura 2020-2024, conform Agerpres.
J.P.Politică / 21 decembrie 2020
A.P.Politică / 12 octombrie 2020
Robert Negoiţă (Pro Bucureşti 2020) - la Sectorul 3, Daniel Băluţă (PSD) - la Sectorul 4 şi Ciprian Ciucu (PNL) - la Sectorul 6 au fost validaţi de magistraţi în funcţiile de primari, potrivit Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 29 septembrie 2020
George Marinescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)English Section / 29 septembrie 2020
J.P.Politică / 27 septembrie 2020
Rezultatele exit-poll-urilor arată "un început pentru un alt tip de oameni în politică", a afirmat copreşedintele USR PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, conform Agerpres.
J.P.Politică / 27 septembrie 2020
Potrivit rezultatelor parţiale prezentate de CURS-Avangarde în exit-poll-ul pentru alegerile locale din Bucureşti, pentru funcţiile de primar de sector, ora 19.30:
G.U.Politică / 25 septembrie 2020
S.B.Politică / 16 august 2020
G.U.Politică / 13 august 2020
Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti a aprobat în unanimitate protocolul de constituire a Alianţei USR PLUS la nivelul Capitalei şi al sectoarelor, informează USR PLUS printr-un comunicat, conform Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 3 august 2020
George Marinescu
I.Ghe.
Cătălin Avramescu
Cristian Pîrvulescu
George Marinescu
A.V.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3845 |
![]() | 5.2865 |
![]() | 5.8531 |
![]() | 462.1452 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 aprilie