Fundaţia World Vision România lansează campania "Descalţă-i de limitări", prin care îşi propune Crăciunul acesta să încalţe 2436 de copii, cu ajutorul donatorilor
A.F.Miscellanea / 14 noiembrie
MAKESport / 4 august
Ai copii?
Dumitru ChisalitaMiscellanea / 18 ianuarie
Dan NicolaieZiarul BURSA #Editorial / 23 decembrie 2022
Despre poveştile la gura sobei s-au spus multe. Au devenit chiar ele un soi de legendă, un tărâm mitic pe unde nu mai calcă nimeni.
S.B.Miscellanea / 15 august 2022
Creştinii prăznuiesc luni Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai mari sărbători din an. Maica Domnului este şi ocrotitoarea marinarilor, informează news.ro.
F.D.Macroeconomie / 5 august 2022
Călin RecheaZiarul BURSA #Macroeconomie / 21 iulie 2022
Cetăţenilor Europei li se cere să dea dovadă de răbdare, solidaritate şi să accepte privaţiuni tot mai mari în numele victoriei împotriva Rusiei, care este tot mai aproape, conform declaraţiilor oficiale.
Călin RecheaZiarul BURSA #Macroeconomie / 11 iulie 2022
O posibilă scufundare a gospodăriilor din Germania în frig şi întuneric peste câteva luni este cea mai mică problemă a guvernului de la Berlin.
S.B.Companii / 17 ianuarie 2022
Miscellanea / 10 noiembrie 2021
Cristian Popa, Membru CA al BNRBănci-Asigurări / 13 iulie 2021
A.P.Miscellanea / 19 februarie 2021
J.P.Politică / 26 ianuarie 2021
Taxarea poate fi o soluţie, dacă vrem să reducem poluarea, iar din 2022 cred că trebuie să avem o decizie fără echivoc şi asumată în acest sens, a declarat, luni seara, ministrul Mediului, Tanczos Barna, conform Agerpres.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 7 iunie 2017
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 8 martie 2017
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 8 august 2016
Actualizare 19:13 Florin Hahui, ROMEPS: "Reprezentanţii Ministerului Mediului şi-au luat angajamentul de a revizui programul Casa Verde"
RĂZVAN ZAHARIAZiarul BURSA #Miscellanea / 4 martie 2016
Adina LateşMiscellanea / 7 februarie 2016
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 28 ianuarie 2015
• ADEVARUL
F.A.Miscellanea / 8 august 2013
Cel puţin trei dintre tablourile furate din muzeul din Rotterdam au fost arse, arată rezultatul analizei cenuşii găsite la locuinţa unuia dintre suspecţi, transmite Antena3.ro.
F. A.Miscellanea / 22 iulie 2013
În cazul dosarului tablourilor furate din Rotterdam de Radu Dogaru, Eugen Darie şi Alexandru Biţu, au apărut noi informaţii potrivit cărora tablourile nu ar fi fost arse în sobă, precum se afirmase iniţial, informează sursele de presă.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 februarie 2013
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 16 noiembrie 2012
CORNELIA ANGELESCUZiarul BURSA #Companii / 11 aprilie 2012 /
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 17 februarie 2012
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 3 februarie 2012
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 27 iulie 2011
Willy HomnerRevista Presei / 2 aprilie 2011
• ADEVĂRUL
F.A.Miscellanea / 26 februarie 2011
Andrei Iacomi
A.V.
O.D.
Călin Rechea
O.D.
F.A.
Euro | 4.9749 |
Dolar SUA | 4.7790 |
Franc elveţian | 5.3324 |
Liră sterlină | 6.0430 |
Gram de aur | 402.9466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie