Presă: Franţa mobilizează o navă militară în largul Libanului ca "măsură de precauţie" în cazul necesităţii unei evacuări
A.F.Internaţional / 1 octombrie
F.D.Internaţional / 3 septembrie
Cel puţin 41 de persoane au fost ucise şi 180 rănite într-un tir rus cu rachetă care a vizat un institut militar în oraşul Poltava, în centrul Ucrainei, a anunţat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, relatează Agerpres.
R.S.Internaţional / 11 august
Vicepreşedintele american Kamala Harris a condamnat pierderile de vieţi omeneşti în urma unui atac aerian israelian împotriva unei şcoli din Gaza, de sâmbătă, relatează BBC.
A.F.Politică / 12 iulie
Cel de-al 75-lea summit aniversar al NATO s-a încheiat, joi, la Washington cu noi angajamente faţă de Ucraina, dar fără a reuşi să uite vârsta gazdei de onoare, Joe Biden, scrie AFP.
S.B.Internaţional / 9 iulie
Kremlinul a indicat marţi că urmăreşte cu "maximă atenţie" summitul NATO care se deschide marţi la Washington, dat fiind faptul că "Alianţa Nord-Atlantică consideră Rusia drept inamicul său", informează Agerpres.
A.F.Politică / 6 iulie
Premierul slovac Robert Fico a declarat, vineri, că ar fi mers cu omologul său maghiar Viktor Orban în vizita sa controversată la Moscova, dacă starea sa de sănătate i-ar fi permis după ce a fost împuşcat în mai, relatează AFP.
A.F.Internaţional / 17 mai
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) afirmă că un atac cu drone lansat din sudul Libanului a lovit, joi, o zonă din oraşul de graniţă Metula din Israel şi a rănit trei soldaţi israelieni, potrivit CNN.
S.B.Internaţional / 15 mai
Actualizare - Preşedintele ales slovac: "Robert Fico poate vorbi, dar starea sa rămâne critică"
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 25 martie
Actualizare - Reuters: SUA resping legătura făcută de Rusia între atentatul de la Moscova şi Ucraina, calificând-o drept "propaganda Kremlinului"
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 19 martie
A consemnat Octavian DanZiarul BURSA #Companii / 27 februarie
Reporter: Principalii clienţi ai Confind sunt OMV, Petrom, Romgaz, ExpertPetroleum. Se va extinde lista colaborărilor în 2024?
F.D.Politică / 29 ianuarie
Traian Băsescu a ajuns la spital. Fostul şef al statului, acum europarlamentar, este internat la Spitalul Militar din Capitală, în secţia de boli infecţioase, relatează Digi24.
Octavian DanZiarul BURSA #Internaţional / 19 ianuarie
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 18 ianuarie
T.B.Internaţional / 11 noiembrie 2023
Actualizare - Agenţii de presă: "Şeful ONU cere un armistiţiu pe termen lung în Gaza"
S.B.Internaţional / 4 noiembrie 2023
Actualizare - BBC: "Spitalul Al-Shifa mai are doar 24 de ore de energie ca să rămână operaţional"
T.B.Internaţional / 28 octombrie 2023
Actualizare - Reuters: Franţa va trimite un al doilea portelicopter în zona de coastă a Fâşiei Gaza
F.D.Internaţional / 22 octombrie 2023
F.D.Internaţional / 21 octombrie 2023
Actualizare - CNN: Israelul anunţă că forţele terestre "îşi extind operaţiunile"
V.R.Ziarul BURSA #Internaţional / 19 octombrie 2023
Liderul american Joe Biden îi sfătuieşte pe israelieni să nu fie cuprinşi de furie, cerându-le autorităţilor din Israel să nu se lase dominate de ură şi să acţioneze cerebral.
T.B.Internaţional / 14 octombrie 2023
Actualizare - CNN: Armata israeliană afirmă că majoritatea ostaticilor din Gaza sunt în viaţă
SABIN S. BRANDIBURUInternaţional / 7 octombrie 2023
Actualizare - Casa Albă: Apelul Israelului de a muta civilii din Gaza conturează "o misiune dificilă"
F.D.Internaţional / 28 septembrie 2023
Kosovo a cerut joi sancţiuni internaţionale împotriva Serbiei, dând asigurări că Belgradul se află în spatele grupului de paramilitari suspectat că a ucis un poliţist kosovar albanez duminică, relatează Agerpres.
George Marinescu
Andrei Iacomi
MAKE
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu