ALIANT anunţă parteneriatul cu SHARP Printing Solutions şi devine distribuitor oficial, în România, al concernului japonez
Media-Advertising / 27 octombrie 2023
V.G.Politică / 7 octombrie 2022
F.D.Companii / 14 iulie 2022
Gabriel Pantelimon preia conducerea activităţilor Xerox în Romania, alături de Turcia, din poziţia de General Manager, cu începere din luna iulie, se arată într-un comunicat de presă.
G.U.Companii / 3 august 2021
C.B.Miscellanea / 29 aprilie 2020
Fondul de investiţii Neogen Capital investeşte 500.000 euro în tehnologia de automatizare a proceselor prin robotizare (RPA - Robotic Process Automation) dezvoltată de MissionCritical, potrivit unui comunicat al companiei.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 10 ianuarie 2020
Înainte să fie o persoană, "tanti" este o instituţie, o funcţie socială. Se vede treaba, dacă nu importantă, măcar folositoare, de vreme ce o vedem propăşind peste vremuri şi veacuri, prea puţin afectată de trecerea timpului.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 1 octombrie 2019
Ce urmează pare de domeniul fantasticului, dar vă asigur că este adevărat. Ocupată cu campania pentru alegerile prezidenţiale, presa a trecut cu vederea grozăvia. Politicienilor oricum nu le pasă. Iar publicul este oricum resemnat.
O.D.Ziarul BURSA #Cultură / 7 septembrie 2018
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a realizat un sondaj de opinie în rândul angajaţilor din sis-temul de educaţie privind situaţia în care se află în acest moment unităţile de învăţământ din România.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 29 august 2018
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 24 aprilie 2018
CĂTĂLIN AVRAMESCUZiarul BURSA #Editorial / 5 decembrie 2017
Willy HomnerRevista Presei / 17 iulie 2017
• ADEVARUL
Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 23 iunie 2016
Cea de-a 10-a editie a Targului Virtual Hipo.ro pentru Absolventi iti aduce in...
A consemnat ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Companii / 18 aprilie 2016
Reporter: Care este opinia dumneavoastră în legătură cu mediul de afaceri din România?
Adina LateşCompanii / 23 martie 2016
PETRE BARACZiarul BURSA #Companii / 9 februarie 2016
Ioana DogaruCompanii / 3 februarie 2016
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 29 octombrie 2015
Ioana DogaruCompanii / 28 octombrie 2015
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 11 septembrie 2015
• ADEVARUL
DORU MOCANU, IaşiZiarul BURSA #Companii / 24 iunie 2015 /
Marius ConstantinCompanii / 22 iunie 2015
A.S. (Translated by Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 30 octombrie 2014
Affairs that are more than two decades old are being brought to light like skeletons in the closet to march towards the ballot boxes, thus participating in the electoral struggle.
A.S.Ziarul BURSA #Anticorupţie / 29 octombrie 2014
Actualizare 10:55 Robert Turcescu îi trimite sms-uri lui Ponta, ca să discute despre dosarul Megapower
V.B.Companii / 24 aprilie 2014
Xerox România va distribui, din această lună, echipamente de birou prin compania Agis Computer, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
B.D.Companii / 19 februarie 2014
V.B.Bănci-Asigurări / 4 februarie 2014
F.A.Companii / 24 octombrie 2013
Alina Zărnescu a fost învestită în funcţia de Director de Resurse Umane în cadrul Xerox România, începând cu luna aceasta, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Willy HomnerRevista Presei / 17 octombrie 2013
• ADEVARUL
F.A.Companii / 26 septembrie 2013
F. A.Companii / 26 iunie 2013
Xerox îşi extinde prezenţa în ţara noastră, recrutând peste 440 de specialişti până la finalul anului, se arată într-un comunicat de presă.
Willy HomnerRevista Presei / 6 iunie 2013
MAKE
A.V.
George Marinescu
Octavian Dan
Cătălin Avramescu
F.A.
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=English Section /Octavian Dan - 19 noiembrie
English Section /F.G. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie