Macroeconomie

3 noiembrie 2019

OPINIICât ar fi acum inflaţia dacă ar include şi ratele la case?

CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Macroeconomie / 1 noiembrie 2019

Dintr-o statistică imobiliare.ro aflăm că preţul apartamentelor noi era, în septembrie, în jurul a 1.420 euro/mp în Bucureşti, iar cel al apartamentelor vechi - cu aproape 100 de euro mai puţin. Faţă de minimul din decembrie 2014, când se ajunsese în jur de 1.000 euro/mp, evoluţia este importantă, mai ales dacă ne referim la faptul că în ultimii ani dobânzile la creditele în lei au avut o evoluţie ascendentă. Să nu uităm că, la finalul lui 2016, defunctul Robor la 3 luni era 0,7%, iar noul indice IRCC a avut, în trimestrul al doilea din 2019, o valoare de 2,66%. Cât ar fi acum inflaţia dacă am include în coşul calculat de Statistică adevărata pondere a ratelor la credite? Preţul caselor a continuat să urce în paralel cu valoarea ratelor care au primit un imbold suplimentar şi din evoluţiile din piaţa monetară. Cu toate acestea, în coşul calculat de INSSE nu avem o rubrică distinctă pentru "rate", dar aveam una pentru "chirie".

MACRO NEWSLETTER 01 Noiembrie 2019

MACRO NEWSLETTER 01 Noiembrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 noiembrie 2019

Preţurile de consum din Belgia şi-au temperat creşterea anuală şi în octombrie 2019, până la 0,5%, de la 0,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor au scăzut cu o rată anuală de 0,1%, după o creştere de 0,2% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, iar preţurile utilităţilor au scăzut cu o rată anuală de 2%, după o creştere de 0,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%.

(Sursa: Statistics Belgium)

Leonardo Badea, Sursa foto: Agerpres

VICEGUVERNATORUL BNR, LEONARDO BADEA:Tehnologia 5G ar putea fi declicul de dezvoltare a economiei

G.M.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 octombrie 2019

Încetinirea creşterii economice şi a producţiei industriale este normală, în perioada actuală, consideră Leonardo Badea, noul viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR). Aflat la seminarul EU-COFILE de la Sinaia, Badea a spus că, dacă ne referim la economia globală, aşa cum spun şi prognozele din ultimul timp, creşterea a încetinit, dar cu toate acestea, pieţele financiare manifestă optimism privind stabilitatea situaţiei globale.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 30 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 30 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 octombrie 2019

Creditul acordat rezidenţilor din zona euro şi-a temperat uşor creşterea anuală în septembrie 2019, până la 2,1%, de la 2,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi anuale de 1,1% a creditului guvernamental şi a unui avans de 3,2% a creditului...

MACRO NEWSLETTER 29 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 29 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 octombrie 2019

Creditul acordat gospodăriilor din Suedia şi-a temperat creşterea anuală până la 4,8% în septembrie 2019, de la 4,9% în luna precedentă, în condiţiile în care soldul creditului a ajuns la 4,157 trilioane SEK, pe fondul unei creşteri cu 195...

MACRO NEWSLETTER 28 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 28 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 28 octombrie 2019

Încrederea mediului de afaceri din Germania a stagnat în octombrie 2019, conform datelor de la Institutul Ifo. Indicele încrederii s-a menţinut 94,6 puncte, în condiţiile scăderii indicelui condiţiilor curente până la 97,8 de la 98,6 în luna...

MACRO NEWSLETTER 24 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 24 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 24 octombrie 2019

Creditul acordat rezidenţilor din Polonia şi-a temperat creşterea anuală în septembrie 2019, până la 7,5% de la 7,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, în condiţiile în care creditul acordat gospodăriilor populaţiei şi-a...

MACRO NEWSLETTER 22 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 22 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 octombrie 2019

Producţia industrială din SUA a scăzut cu o rată anuală de 0,1% în septembrie 2019, după o creştere de 0,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare peste aşteptări, de 0,4%, după un avans de 0,8% în luna anterioară. Producţia din...

MACRO NEWSLETTER 21 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER 21 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 octombrie 2019

Vânzările retail din Marea Britanie şi-au accelerat creşterea anuală în septembrie 2019, până la 3,1%, de la 2,6% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după un declin de 0,3% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au...

MACRO NEWSLETTER-18 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER-18 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 octombrie 2019

Preţurile de consum din Marea Britanie şi-au menţinut creşterea anuală la 1,7% în septembrie 2019, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,8%, în...

Economia globală - pe marginea prăpastiei

Economia globală - pe marginea prăpastiei

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Macroeconomie / 17 octombrie 2019

Adrian Vasilescu: "Presa germană vorbeşte despre sfârşitul abundenţei"  

Aurelian Dochia: "Nu vom avea majorări de taxe şi impozite sau tăieri la capitolul cheltuieli bugetare"

Adrian Mitroi: "Inflaţie, deficit de cont...

MACRO NEWSLETTER-17 Octombrie 2019

MACRO NEWSLETTER-17 Octombrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 octombrie 2019

Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a scăzut sub aşteptări în octombrie 2019, cu 0,3 puncte, până la -22,8 puncte, pe fondul unei scăderi sub aşteptări a indicelui situaţiei curente, până la -25,3 puncte, cel mai redus...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo