Verde la BVB; creşterile apărute după decizia CCR s-au diminuat spre finalul şedinţei
A.I.Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
A.I.Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
A.D.Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
A.B.Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor anunţă că începând de luni, 9 decembrie, până miercuri, 18 decembrie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 6 decembrie 2024
• Criptomoneda a atins, ieri, pragul de 100 mii de dolari pentru prima dată în istorie
• "ETF-urile de Bitcoin au adus în piaţa de cripto investitori care aşteptau să capete siguranţă tranzacţionând într-un mediu mai bine reglementat", spune analistul eToro
• "Evoluţia pe termen mai lung va depinde şi de măsurile efective pe care le va lua Donald Trump din postura de preşedinte al Statelor Unite", afirmă Bogdan Maioreanu
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
Softbinator Technologies SA a încheiat primele nouă luni din 2024 cu o cifră de afaceri de 21,4 milioane de lei, în scădere cu 15% faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce rezultatul net a fost pozitiv (1,4 milioane de lei), comparativ cu pierderea netă de 2,3 milioane de lei raportată în primele nouă luni din 2023. Astfel, profitul net a depăşit de două ori valoarea bugetată la începutul anului, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
A.I. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2024
• Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 decembrie 2024
Actualizare - Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) aveau scăderi, după o jumătate de oră de la deschiderea şedinţei de tranzacţionare, într-un context marcat de instabilitate politică majoră
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 decembrie 2024
• Banca Coreei promite să susţină lichiditatea pe termen scurt şi să ia măsuri pentru stabilizarea pieţei valutare
A.D.Piaţa de Capital / 4 decembrie 2024
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 decembrie 2024
Actualizare -
A.D.Piaţa de Capital / 3 decembrie 2024
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 decembrie 2024
• Nicholas Paris a fost ales drept membru al Consiliului Reprezentanţilor FP
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 decembrie 2024
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 decembrie 2024
Actualizare -
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 decembrie 2024
• Toate acţiunile din BET sunt în creştere
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 decembrie 2024
• Analiştii estimează că producătorul de instalaţii de încălzire prin inducţie va depăşi cifra de afaceri şi profitul bugetat pentru acest an
A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 decembrie 2024
• Nicolae Şerban, CEO: "GSH s-a concentrat mai puţin pe creşterea cifrei de afaceri şi mai mult pe optimizarea marjei"
F.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 decembrie 2024
A.I. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 decembrie 2024
• Lucian Isac, Estinvest: "Piaţa îşi va reveni când lucrurile vor intra pe un făgaş normal; până atunci va fi o perioadă de volatilitate mai ridicată"
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 30 noiembrie 2024
• "Nu ştiu în ce măsură, cei care-l votează pe Călin Georgescu înţeleg impactul economic major"
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 29 noiembrie 2024
• Antonio Oroian, Goldring: "În cazul păstrării abordării pro euro-atlantice, putem vedea o revenire puternică, cel puţin pe termen scurt; pentru orice alt scenariu previziunile sunt greu de conturat"
A.D.Piaţa de Capital / 29 noiembrie 2024
A.I.Piaţa de Capital / 29 noiembrie 2024
A.I.Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2024
• Curtea Constituţională a solicitat renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale
A.D.Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2024
A.V. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2024
A.I. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2024
• Acţiunile Hidroelectrica - pe prima treaptă în topul rulajului
George Marinescu
Marius Mataragis
A.V.
A.I.
George Marinescu
O.D.
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.3756 |
![]() | 5.3554 |
![]() | 5.7940 |
![]() | 467.2986 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 14 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 aprilie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 11 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 9 aprilie
Nadia Calviño, President of the European Investment Bank Group