Ucraina: ipoteza nucleară

Lucrurile nu merg deloc bine pentru Putin şi oligarhia care îl ţine, încă, la putere. Pe planşeta de proiectare s-a plecat la drum cu tema propagandistă, lipsită de orice bază, a unui Anschluss, frenetic îmbrăţişat de popor, atît în Rusia, cît şi în Ucraina. Planificarea militară a schiţat iniţial o ocupaţie fulger, urmată în doar cîteva zile de defilarea "învingătorilor" pe străzile Kievului. Pe teren, cîştig de cauză a avut operaţiunea extinsă şi costisitoare de distrugere, curăţire etnică şi ocupare a teritoriilor ucrainiene din sud şi est, vizate de separatismul rus. La ultima oră, ştirile vorbesc despre operaţiunile de "reconfigurare controlată" a dispozitivelor militare ruseşti, sub presiunea contra-ofensivei ucrainiene. Din momentul zero al operaţiunilor militare din Ucraina şi pînă acum, Putin s-a lansat pe un tobogan. Evenimentele au un singur curs, descendent, şi sunt însoţite de adîncirea rupturii dintre militar şi politic. Totul, pe fondul izolării tot mai etanşe a regimului de la Moscova faţă de realitate. Graba cu care, în ciuda situaţiei militare nefavorabile din Ucraina, inclusiv din regiunile ocupate iniţial, Putin a decis semnarea actelor prin care, fără nici un temei legal, cu încălcarea flagrantă a dreptului internaţional, a normelor înscrise în Carta ONU, părţi ale teritoriului Ucrainei au fost anexate Rusiei indică, de aceea, precipitarea în faţa unui dezastru sau a unei crize majore, iar nu entuziasmul ori siguranţa generate de succesele de pe front. Strîns tot mai tare cu uşa de realitatea pe care se forţează din răsputeri să o ignore, Putin speră, împotriva speranţei, să mai păcălească o dată lumea că şi-a îndeplinit promisiunea şi "destinul": Recuperarea Ucrainei şi reclădirea imperiului!! Nimic mai departe de adevăr. Funia se apropie de par, iar declararea mobilizării unor noi contingente de sacrificiu pentru fronturile din Ucraina nu a făcut decît să precipite criza politică a regimului. Cu fiecare zi, expresia "cu spatele la zid" coboară încă o treaptă din metaforă în strîmta realitate care îi mai este accesibilă "inaccesibilului" de la Kremlin. Paradoxal, de asta s-au temut mai tare cei ce au ridicat baricadele rezistenţei în calea barbariei putiniene, decît el însuşi sau susţinătorii săi. Un Putin cu spatele la zid, s-a spus insistent, este periculos, incontrolabil, imprevizibil. Vezi, Macron şi alţii, de o parte şi de alta a Atlanticului, a Pacificului sau a Rinului. Şi, uite-aşa, de la discuţii "academice" şi "speculaţii jurnalistice", ipoteza recursului la arme nucleare în conflictul din Ucraina a coborît de pe raftul ipotezelor improbabile pe cel al planificări contingenţelor politico-militare, iar de acolo la nivelul activităţilor practice, preventiv-preliminare, de contracarare şi răspuns. Lumea trebuie să fie pregătită în cazul în care Putin s-ar decide să treacă pragul nuclear în speranţa evitării unei înfrîngeri totale pe frontul din Ucraina şi, prin implicaţie directă, a unei ieşiri de pe scena politică asemănătoare cu cea a lui Mussolini sau Hitler. Este capabil Putin de o asemenea decizie? Eu cred că este! Asta nu înseamnă că, odată luată, decizia va fi automat pusă în practică. Putin poate apăsa "butonul roşu", dar pînă la lansarea ogivelor nucleare mai intervin nişte chei şi nişte oameni. O asemenea decizie ar putea prea bine să fie dovada de necontestat că "liderul de la Kremlin" a scăpat cu totul hăţurile raţiunii, iar singura ieşire, pentru a evita o catastrofă generală, este ignorarea ordinului şi înlăturarea imediată de la putere a lui Putin. Dar, dacă totuşi decizia este pusă în practică şi vom vedea cum creşte pe teritoriul Ucrainei prima ciupercă nucleară? Din acel moment, întregul conflict, întreaga configuraţie a lumii, politică şi militară, se schimbă din temelii. Rusia devine ţinta legitimă pentru orice tip de acţiune punitivă, menită să distrugă puterea lui Putin. Puterea şi resursele militare în primul rînd. Cele nucleare cu prioritate absolută. Răspusul cel mai probabil nu este o escaladare nucleară din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi europeni, ci folosirea conjugată a resurselor militare neconvenţionale pentru a realiza incapacitarea dispozitivelor nucleare ale Rusiei. În varianta bună, asta înseamnă distrugerea sistemelor de armare, comandă şi ghidare a armelor nucleare aflate în dispozitive, iar în cazul cel mai rău, distrugerea unora dintre focoasele nucleare în silozuri ori în locurile de dislocare de pe teritoriul Rusiei. Adică, deşertificarea unei mari părţi din teritoriul fostei mari puteri nucleare, pierderi umane de ordinul milioanelor, distrugerea principalelor infrastructuri critice de pe teritoriul Federaţiei Ruse şi a altor ţări şi, inevitabil, disoluţia puterii politice aşa cum este ea actualmente constituită la Kremlin. Desigur, restul lumii nu poate fi ferită de consecinţele utilizării armelor nucleare şi va încasa cu vîrf şi îndesat toate costurile, umane, economice şi politice. Şi, România?

După cum bine ştiţi din sursele oficiale de unde sunt sigur că vă informaţi, după cum vă îndeamnă paternal şi cuprinse de cele mai bune intenţii autorităţile de toate felurile ale autocraţiei parlamentare de la Bucureşti, România poate să stea liniştită: se află în cea mai rezilientă, stabilă şi potentă arhitectură de securitate, din întrega ei istorie! Ceea ce este adevărat şi s-ar putea să conteze. Sau, s-ar putea să nu mai conteze prea mult, mai ales dacă Istoria hotărăşte să se sfîrşească aici. Pentru Ucraina. Pentru Rusia şi pentru ceea ce mai rămîne în picioare în restul lumii.