Alexandru Rizea, LEMET: "Clienţii au încredere în noi"
Companii / 28 octombrie
S.B.Companii / 9 august
LEMET a deschis sâmbătă, 3 august 2024, un nou magazin LEMS în Galleria Mall din Piatra Neamţ, judeţul Neamţ. Astfel, reţeaua LEMS, prin deschiderea acestui magazin, va număra peste 70 de magazine la nivelul ţării.
D.T.Cultură / 20 februarie 2023
Weekendul care tocmai s-a încheiat a înregistrat un procent de ocupare turistică de aproape 95% în toate cele trei staţiuni turistice montane de pe Valea Prahovei (Sinaia, Buşteni şi Azuga), potrivit unui comunicat remis redacţiei.
F.D.Companii / 23 iunie 2022
J.P.Comunicate de presă / 11 ianuarie 2022
Media-Advertising / 29 noiembrie 2021
T.I.Companii / 15 iulie 2019
LEMET, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, îşi extinde reţeaua cu două noi magazine, în Constanţa şi Botoşani.
M.I.A.Miscellanea / 13 iunie 2019
Adelina ToaderZiarul BURSA #Companii / 15 mai 2018 /
• Compania a deschis un nou magazin în Bucureşti, cu o investiţie de 2,5 milioane lei
A.A.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 februarie 2018 /
Societatea Elvila, controlată de Viorel Cataramă, intră, astăzi, la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), estimând o capitalizare de 14,84 milioane euro, potrivit memorandumului de admitere pe Aero, publicat ieri.
Mina IrinaCompanii / 19 iulie 2017
Lemet, producătorul de mobilă, va deschide, săptămâna aceasta, un nou magazin Lem's în Târgovişte, în urma unuei investiţii de 1,2 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.
MANEA GELU av. Corina Ruxandra Popescu Avocat. Doctor în drept Baroul Bucureşti. Baroul Paris"Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 martie 2017
MARIA SAVUZiarul BURSA #Companii / 9 februarie 2017
Reţeaua de magazine de mobilă Lem's şi-a propus să facă investiţii, în acest an, în valoare de 20 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei.
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 24 noiembrie 2016
Andrei StanCompanii / 23 august 2016
Producătorul de mobilă Lemet a deschis vara aceasta trei magazine Lem's în Oltenia, după investiţii de peste 3 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei, trimis redacţiei.
Andrei StanCompanii / 28 iunie 2016
Grupul de companii de real estate NEPI a achiziţionat parcul de retail Shopping City Sibiu de la Argo Group, într-o tranzacţie de 100 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis redacţiei.
C.I.Ziarul BURSA #Companii / 10 mai 2016
Vânzările reţelei de magazine Lem's au crescut cu 32% ]n primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 15 martie 2016
Adina LateşCompanii / 23 februarie 2016
Ziarul BURSA #Miscellanea / 24 decembrie 2015
Precis şi punctual, Moş Crăciun s-a oprit, ca în fiecare an, şi la Ziarul BURSA, unde are propriul Atelier, deschis de 15 ani.
Ziarul BURSA #Companii / 5 noiembrie 2015
Andrei StanCompanii / 9 septembrie 2015
Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă din România, a livrat săptămâna aceasta living-ul New York cu numărul 3.794, informează un comunicat de presă al companiei.
Ziarul BURSA #Companii / 11 august 2015
Producătorul de mobilă Lemet a investit de la începutul anului 5,5 milioane lei pentru deschiderea a patru noi magazine, ajungând astfel la o reţea de 80 de unităţi Lem's, iar până la sfârşitul anului are în plan alte două magazine.
Alexandru CosteaCompanii / 10 august 2015
Producătorul de mobilier Lemet a deschis recent un nou magazin Lem's de 600 de mp în Alba Iulia, după o investiţie de 1 milion de lei, arată un comunicat remis azi redacţiei.
Marius ConstantinCompanii / 21 mai 2015
Producătorul de mobilă Lemet a deschis, la jumătatea lunii mai, un magazin Lem's în Mega Mall, care se întinde pe 1.400 mp, iar investiţia s-a ridicat la 1,3 milioane de lei, arată un comunicat transmis redacţiei.
Elena DeacuCompanii / 25 februarie 2015
Reţeaua de magazine Lem's a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 255 milioane lei, în creştere cu 10% faţă de anul precedent, arată datele companiei transmise astăzi.
E.D.Companii / 27 octombrie 2014
E.D.Companii / 20 octombrie 2014
V.B.Companii / 10 octombrie 2014
Ziarul BURSA #Companii / 29 august 2014
Fondul sud-african de investiţii NEPI inaugurează săptămâna viitoare, pe 4 septembrie, parcul comercial Vulcan Value Centre din cartierul Rahova al Capitalei, închiriat în proporţie de 95%, după o investiţie de 47 milioane de euro.
A.C.Companii / 28 august 2014
Andrei Iacomi
George Marinescu
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu