CĂUTARE (80)

ior bucuresti
Puternic incendiu de vegetaţie, în Parcul IOR

Puternic incendiu de vegetaţie, în Parcul IOR

S.B.Miscellanea / 30 august 2023

Un puternic incendiu de vegetaţi a izbucnit, marţi seară, în parcul IOR din Capitală, cuprinzând o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătraţi. Pompierii intervin cu patru autospeciale de stingere, informează news.ro.

Biserica din Parcul IOR a fost vandalizată

BUCUREŞTI:Biserica din Parcul IOR a fost vandalizată

A.P.Miscellanea / 19 martie 2021

Biserica ortodoxă din Parcul IOR a fost vandalizată, anunţă vineri purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu, care califică incidentul drept "un exemplu strident dintr-un lung şir de acte violente dictate şi întreţinute de o hidoasă...

Glume de la Bucureşti, cu diacritice

Glume de la Bucureşti, cu diacritice

Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 7 septembrie 2018

Pe noul ministru al sportului din Franţa o cheamă Roxana Mărăcineanu şi este cât se poate de româncă. Desigur, absolut tot meritul îi aparţine, dar asta nu ne împiedică să ne gândim că o exista o predestinare, în relaţiile franco-române, bazată...

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo