Miscellanea

25 octombrie 2023
Consiliul Judeţean Cluj lansează prima emisiune de obligaţiuni în valoare de peste 75 milioane euro

Consiliul Judeţean Cluj lansează prima emisiune de obligaţiuni în valoare de peste 75 milioane euro

F.D.Miscellanea / 25 octombrie 2023

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe, a susţinut miercuri, 25 octombrie 2023, alături de domnul Valentin Miron, preşedintele firmei de consultanţă financiară VMB Partners, conferinţa de presă prilejuită de anunţarea, în premieră, a primei emisiuni de obligaţiuni a judeţului Cluj, în valoare de 75.680.000 euro.

Obligaţiunile vor fi emise în plasament privat, sub forma a 756,800 obligaţiuni dematerializate, fiecare în valoare de 100 Euro, listate la Bursa de Valori Bucureşti. Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadenţă în 2033 şi cu o opţiune de rambursare anticipată în anul 2029. Ratingul emisiunii conform Fitch Ratings este BBB- outlook stabil, standalone "A". Plasamentul privat presupune că emisiunea se adresează în special investitorilor profesionali şi unui număr de maximum 149 de investitori de retail,

Ligia Deca: "Sustenabilitatea ar trebui să fie o temă abordată din perspectiva fiecărei discipline şcolare"

Ligia Deca: "Sustenabilitatea ar trebui să fie o temă abordată din perspectiva fiecărei discipline şcolare"

F.D.Miscellanea / 25 octombrie 2023

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în colaborare cu Asociaţia Mila 23 Ivan Patzaichin, a lansat, astăzi, imnul sustenabilităţii, în prezenţa Consilierului de stat, Laszlo Borbely, şi a ministrului Educaţiei, Ligia Deca. În cadrul evenimentului a fost inaugurată şi "Balanţa Dezvoltării Durabile", un proiect de informare şi conştientizare cu privire la sustenabilitate.

Dumea, MCID: "Piaţa IT din România ar avea nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti"

Dumea, MCID: "Piaţa IT din România ar avea nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti"

T.B.Miscellanea / 25 octombrie 2023

România are performanţe foarte bune cu privire la numărul absolvenţilor în IT, de 7.000 - 8.000 de persoane anual, însă pe piaţa de profil ar fi nevoie de aproximativ 20.000 de specialişti, a afirmat, miercuri, secretarul de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) Bogdan Mihai Dumea, la o conferinţă dedicată internetului din România.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Ateliere Fara Frontiere lansează logiEtic

Ateliere Fara Frontiere lansează logiEtic

T.B.Miscellanea / 24 octombrie 2023

Ateliere Fara Frontiere, o organizaţie dedicată promovării incluziunii sociale şi a responsabilităţii sociale a întreprinderilor, anunţă lansarea serviciului său de logistică, logiEtic.

EMA: "Au fost depistate medicamente falsificate"

EMA: "Au fost depistate medicamente falsificate"

T.B.Miscellanea / 23 octombrie 2023

În data de 23 octombrie 2023, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a declanşat o alertă sanitară cu privire la medicamentele falsificate, care sunt utilizate nu numai pentru tratarea diabetului, dar şi în eforturile de slăbire.

IGPR: Numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 3,2%

IGPR: Numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 3,2%

F.D.Miscellanea / 22 octombrie 2023

Purtătorul de cuvânt al IGPR Georgian Drăgan a anunţat că, Poliţia Română a salvat, în primele nouă luni ale anului, 1.424 de persoane, ca urmare a unor calamităţi naturale, incendii, explozii, accidente grave de circulaţie şi a intervenit la...

Manifestaţii pro-palestinieni în Capitală

Manifestaţii pro-palestinieni în Capitală

F.D.Miscellanea / 21 octombrie 2023

O manifestaţie de solidaritate cu palestinienii blocaţi în Fâşia Gaza a avut loc sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală. Zeci de palestinieni stabiliţi în România au ieşit în stradă.

Pulsul străzii

Dan NicolaieZiarul BURSA #Miscellanea / 20 octombrie 2023

Dan Nicolaie

Fără să fiu medic, îmi place să iau pulsul - al omenilor, al străzii... Uneori reuşesc, alteori nu. Conform programului personal trebuia să merg la teatru.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4754
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2522
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8753
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.7295

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo