Piaţa de Capital

23 septembrie 2021
 Irina Cristescu, General Manager XTB România

XTB:Indicele german DAX devine mai puternic cu 25% ajungând la o capitalizare de peste 2 trilioane de euro

G.BPiaţa de Capital / 23 septembrie 2021

Aflat în topul preferinţelor investitorilor români, indicele DAX cuprinde, din 17 septembrie, 40 de companii germane, în loc de 30. Indicele va acoperi mai bine structura economiei germane, oferind inclusiv nume cu notorietate internaţională precum Airbus, Puma sau Porsche. Prăbuşirea Wirecard a fost principalul factor declanşator pentru modificarea indicelui DAX. Importanţa acestei metamorfozări a indicelui german este cu atât mai mare cu cât DAX a devenit cel mai tranzactionat instrument al anului 2021, pe pieţele internaţionale, precizează casa de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia XTB, conform unui comunicat remis redacţiei.

Hotărârile acţionarilor One United din 10 septembrie, pe masa Tribunalului Bucureşti

Hotărârile acţionarilor One United din 10 septembrie, pe masa Tribunalului Bucureşti

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 23 septembrie 2021

Printre decizii se află înfiinţarea unei clase de acţiuni cu vot multiplu pentru fondatori  

"În acest moment, cererile de intervenţie nu au impact asupra plăţii dividendelor", se arată în raportul companiei

Hotărârile acţionarilor One United Properties (ONE) din data de 10 septembrie, împreună cu cererile de intervenţie ale conducerii companiei privind înregistrarea deciziilor la Registrul Comerţului, vor fi soluţionate de instanţa de judecată, după cum reiese din raportul dezvoltatorului imobiliar publicat, ieri, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

"Listarea are şi avantajul disponibilităţii instrumentelor de finanţare continuă"

BOGDAN FLOREA, CEO CONNECTIONS CONSULT:"Listarea are şi avantajul disponibilităţii instrumentelor de finanţare continuă"

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 septembrie 2021

"Vrem să ajungem să lucrăm la nivel global şi pentru a beneficia de talente din alte spaţii geografice" 

Unul dintre motivele pentru care Connections Consult a optat pentru majorare de capital urmată de listare în vederea finanţării dezvoltării ţine de faptul că, odată listată, compania va avea la dispoziţie instrumente de finanţare continuă ale pieţei de capital, a precizat ieri Bogdan Florea, CEO-ul Connections Consult, cu ocazia evenimentului ce a marcat intrarea la tranzacţionare în piaţa AeRO a acţiunilor companiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Închideri mixte pentru indici

BVBÎnchideri mixte pentru indici

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 septembrie 2021

Evaluare de 64,3 milioane lei pentru Connections Consult, în prima zi la bursă, sub cea din plasament  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) nu au avut o direcţie clară în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în condiţiile unui rulaj peste...

Indicii BVB au închis mixt

G.BPiaţa de Capital / 22 septembrie 2021

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis mixt ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 63,00 miliarde de lei (12,73 milioane de euro).

Indicii BVB au închis în creştere

G.BPiaţa de Capital / 21 septembrie 2021

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în creştere ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 48,23 miliarde de lei ( 9,75 milioane de euro).

Scăderi pe linie pentru indici

BVBScăderi pe linie pentru indici

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 16 septembrie 2021

Tranzacţii de numai 38 milioane de lei, sub cele din sesiunea anterioară  

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în sesiunea de tranzacţionare de ieri, într-un climat neprielnic activelor de risc.

Indicele BET-XT, al...

Indicii BVB au închis în scădere

G.BPiaţa de Capital / 15 septembrie 2021

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 38.28 miliarde de lei (7.73 milioane de euro).

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo