Declaraţia comună a Qatarului, Egiptului şi SUA pentru încetarea focului în Gaza primeşte sprijin internaţional
M.S.Internaţional / 11 august
F.D.Internaţional / 30 octombrie 2023
F.D.Internaţional / 16 august 2023
Forţele armate iraniene au calificat miercuri drept "ilegală" prezenţa Statelor Unite, Franţei, Marii Britanii şi Israelului în Golful Persic şi au cerut ca aceste ţări să "părăsească" zona, relatează Agerpres.
A.F.Internaţional / 13 aprilie 2023
Qatarul şi Bahrainul îşi reiau relaţiile diplomatice, au informat ieri ministerul de externe din Qatar, conform Reuters.
CRISTIAN DOGARUZiarul BURSA #Macroeconomie / 20 ianuarie 2023
După ce raportul euro-dolar coborâse sub 1 spre finalul anului trecut, iată că în acest moment s-a ajuns la 1,08, iar veştile care vin dinspre China sunt tot mai îngrijorătoare pentru viitorul cererii pentru valuta americană.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 ianuarie 2022
Patru ani se împlinesc duminică de când Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a avizat pe Adrian Tănase ca director general al Bursei de Valori Bucureşti.
L.L.Internaţional / 29 mai 2019
M.A.I.Companii / 10 decembrie 2018
Laura BoicoPolitică / 24 septembrie 2016
Raluca Juncu Internaţional / 25 aprilie 2016
Secretarul de stat Daniela Gîtman s-a întâlnit cu secretarul general al Consiliului de Cooperare al Golfului
Ioana DogaruInternaţional / 22 februarie 2016
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 11 decembrie 2015
• ADEVARUL
Ziarul BURSA #Companii / 25 septembrie 2015
Scăderea preţurilor petrolului impactează ţările Consiliului de Cooperare a Golfului (CCG), însă diferit, pe fiecare în parte, potrivit unui studiu Coface.
Ziarul BURSA #Companii / 8 ianuarie 2015
Uzinele Sodice Govora şi-ar putea majora capitalul social cu aproximativ 10 milioane de euro în cursul acestei luni, decizie care ar urma să fie luată în AGA, a declarat directorul societăţii vâlcene, Witold Urbanowski.
Ziarul BURSA #Companii / 13 martie 2014
Distribuitorul de produse petroliere DG Petrol, aflat în insolvenţă, acuză BCR că, prin decizii repetate şi contradictorii, urmăreşte falimentarea sa, realizând inclusiv fals în înscrisuri, în cazul unui bilet la ordin.
Ziarul BURSA #Companii / 12 martie 2014
Distribuitorul de produse petroliere DG Petrol, aflat în insolvenţă, acuză BCR că, prin decizii repetate şi contradictorii, urmăreşte falimentarea sa, realizând inclusiv fals în înscrisuri, în cazul unui bilet la ordin.
F.A.Comunicate de presă / 27 aprilie 2012
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 26 aprilie 2012
Emilia Olescu (Translated by Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 26 aprilie 2012
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 16 noiembrie 2011
ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Companii / 10 martie 2011
Adina Ardeleanu ( Translated by Cosmin Ghidoveanu)Ziarul BURSA #English Section / 10 martie 2011
Romania has more opportunities for investors than we can imagine, said Mugur Isărescu, the governor of the Romanian Central Bank said yesterday, addressing the businesspeople present at the "Forum Gulf Cooperation Council - Romania:
Adina ArdeleanuZiarul BURSA #Companii / 8 martie 2011
• Vasile Sofineti, ambasadorul responsabil de relaţiile româno-arabe
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 7 martie 2011
• ADEVĂRUL
Andrei Iacomi
George Marinescu
Emilia Olescu
Cornel Codiţă
George Marinescu
A.D.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu