CĂUTARE (28)

desecretizarea dosarelor

To Catch a Thief

Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 2 aprilie 2018

Cristian Pîrvulescu

"Totul este relativ, iar acesta singur este absolut", spunea, în celebrul său "Discurs despre spiritul pozitiv", Auguste Comte. Trăim sub semnul relativului absolut, iar, uneori, încercarea unora de a dovedi contrariul, că absolut...

Siderurgiştii încep protestele

Cătălin DeacuZiarul BURSA #Politică / 8 iulie 2009

Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM, afiliată la CNS "Cartel ALFA", a anunţat că va organiza, joi, două pichete de protest la Bucureşti, simultan în faţa Preşedinţiei şi a Guvernului.

Social-democraţii exclud orice alianţă cu PNL

Cătălin AlexandruZiarul BURSA #Politică / 7 august 2006

PSD respinge ideea alianţei cu liberalii, lansată de Dinu Patriciu. Purtătorul de cuvînt al PSD, Cristian Diaconescu, a arătat că există "foarte multe elemente negative în relaţiile dintre PSD şi celelalte partide aflate la putere", care...

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo