Un sector solid al energiei eoliene este vital pentru bunăstarea UE din perspectivă ecologică, economică şi socială
R.S.Miscellanea / 8 aprilie 2024
S.B.Sport / 8 august 2023
Campioana U Banca Transilvania Cluj se va reuni în 14 august, iar după pregătirea de pe plan local vor disputa meciuri amicale în Serbia şi Grecia, informează news.ro.
S.B.Politică / 15 aprilie 2022
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că în iulie sau în august se va semna contractului pentru proiectarea Spitalului Regional Craiova, informează news.ro.
G.BMiscellanea / 1 octombrie 2021
D.Ţ.Politică / 4 iulie 2021
J.P.Internaţional / 20 noiembrie 2020
S.B.Internaţional / 27 octombrie 2020
Rusia a depus la Organizaţia Mondială a Sănătăţii o cerere de precalificare a primului său vaccin împotriva noului coronavirus SARS-CoV-2, Sputinic V, a anunţat azi Fondul suveran rus, informează news.ro.
A.P.Internaţional / 15 august 2020
Ziarul BURSA #Companii / 11 noiembrie 2015
Ion Badea a fost numit director general interimar la Hidro Tarniţa, în locul lui Ovidiu Demetrescu, au declarat surse din cadrul companiei, citate de Agerpres.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 12 august 2015
• ADEVARUL
Alexandru CosteaCompanii / 11 august 2015
Willy HomnerRevista Presei / 31 ianuarie 2015
• ADEVARUL
Elena DeacuCompanii / 30 ianuarie 2015
Cinci companii au depus oferte preliminare şi neangajante în etapa de precalificare din cadrul selecţiei investitorilor ce vor dezvolta CHEAP Tarniţa-Lăpuşteşti, arată un comunicat remis redacţiei.
Ziarul BURSA #Companii / 19 ianuarie 2015
Electroputere VFU - Reloc Craiova, parte a Grampet Group, şi Astra Arad participă, în cadrul unui consorţiu, la licitaţia organizată de municipalitatea din Budapesta pentru modernizarea garniturilor de metrou.
Ziarul BURSA #Companii / 26 noiembrie 2014
A.A.Ziarul BURSA #Companii / 26 septembrie 2014
O companie de comunicaţii - "Telekom România" (fosta Romtelecom) - nu a reuşit să comunice eficient cu Ministerul pentru Societatea Informaţională (fost al Comunicaţiilor), pe subiectul vânzării Palatului Telefoanelor.
F.A.Ziarul BURSA #Companii / 26 septembrie 2014
A.C.Companii / 25 septembrie 2014
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 14 august 2014
• ADEVARUL
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 10 octombrie 2013
F.A.Companii / 6 septembrie 2013
ALEXANDRA CRĂCIUNZiarul BURSA #Companii / 23 august 2013
F.A.Companii / 22 august 2013
Grupul de companii Yildirim Holding Inc. este interesat de participarea la procesul de privatizare a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, conform unui comunicat al Ministerului Economiei.
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 21 august 2013
• 28 ianuarie
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 19 iunie 2013
• Update 13:23 Ponta: "Procedura de privatizare a CFR Marfă s-a derulat în condiţiile legii"
Willy HomnerRevista Presei / 19 iunie 2013
F. A.Companii / 17 iunie 2013
George Marinescu
Cornel Codiţă
O.D.
F.A.
A consemnat George Marinescu
A.I.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.8284 |
Franc elveţian | 5.2980 |
Liră sterlină | 5.8939 |
Gram de aur | 419.8038 |
convertor valutar
»=Ştiri utilitare / 18 ianuarie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 ianuarie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 16 ianuarie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 ianuarie
George Marinescu recorded
George Marinescu