Energie

8 iunie 2018

Noul guvern italian va revizui proiectul gazoductului TAP

Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2018

Planurile vizând construcţia unui ultim tronson dintr-un gazoduct cu o valoare de 40 de miliarde de dolari, care ar urma să ajungă din Azerbaidjan până în Italia, sunt în prezent revizuite de autorităţile de la Roma, noul ministru italian al Mediului apreciind că proiectul TAP este unul "inutil", informează Reuters, conform Agerpres.

"Doar 1% din energia consumată în transporturi este regenerabilă"

MINISTRUL ENERGIEI ANTON ANTON:"Doar 1% din energia consumată în transporturi este regenerabilă"

E.O.Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2018

Doar 1% din energia consumată în domeniul transporturilor din ţara noastră este regenerabilă, iar acest procent "trage România în jos", oricare ar fi ţinta stabilită la nivel european în privinţa folosirii energiei de acest tip, afirmă ministrul Energiei, Anton Anton. În acest context, ministrul de resort spune, citat de news.ro, că noi avem un număr prea mare de maşini vechi şi promite amenajarea, în următorii patru ani, a 200.000 de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice.

"Ţara noastră se confruntă cu o creştere continuă a preţului energiei"

ROBERT TUDORACHE, MINISTERUL ENERGIEI:"Ţara noastră se confruntă cu o creştere continuă a preţului energiei"

A.P.Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2018

Ţara noastră se confruntă cu o creştere continuă a preţului energiei, însă, cu toate acestea, nu a fost rezolvată problema consumatorilor vulnerabili, care ar trebui protejaţi de Guvern, a declarat, ieri, Robert Tudorache, secretar de stat în Ministerul Energiei, citat de Agerpres, precizând: "Cel mai afectat de trecerea spre decarbonizare este consumatorul vulnerabil (n.r. care nu-şi permite plata facturii). Pentru România, cea mai importantă problemă este creşterea continuă a preţului energiei în perioada 2017-2018, în contextul alinierii preţurilor la nivel european, chiar dacă veniturile populaţiei nu sunt în linie cu piaţa europeană a muncii".

România şi Moldova vor să colaboreze în domeniul energiei din biomasă

România şi Moldova vor să colaboreze în domeniul energiei din biomasă

F.A.Ziarul BURSA #Companii / 8 iunie 2018

România şi Moldova vor să colaboreze în domeniul energiei din biomasă.

"Subiectul biomasei este foarte important pentru ţările din estul Europei, inclusiv pentru Republica Moldova. Cooperarea dintre clustere ne deschide uşi noi pentru valorificarea de noi proiecte interregionale, cum ar fi «InterReg Danube», care să stimuleze dezvoltarea sectorului energiei din biomasă", a spus, ieri, Lajos Vajda, preşedintele Clusterului Green Energy din România, în ocazia semnării unui memorandum de colaborare între Clus-terul Energiei din Biomasă din Republica Moldova şi Clusterul Inovativ al Biomasei Green Energy din România.

Noul Guvern va revizui poiectul gazoductului TAP

ITALIA:Noul Guvern va revizui poiectul gazoductului TAP

M.D.Internaţional / 7 iunie 2018

Planurile vizând construcţia unui ultim tronson dintr-un gazoduct cu o valoare de 40 de miliarde de dolari, care ar urma să ajungă din Azerbaidjan până în Italia, sunt în prezent revizuite de autorităţile de la Roma, noul ministru italian al Mediului apreciind că proiectul TAP este unul "inutil", informează Reuters.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Transgaz a demarat construcţia conductei BRUA

Transgaz a demarat construcţia conductei BRUA

A.I.Ziarul BURSA #Companii / 5 iunie 2018

Transportatorul naţional de gaze Transgaz Mediaş (TGN) a demarat, ieri, construcţia conductei BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Aus-tria), Faza I, proiect susţinut de Comisia Europeană, având importanţă la nivel naţional şi regional prin...

China Three Gorges intenţionează să se extindă

EUROPA:China Three Gorges intenţionează să se extindă

M.D.Companii / 14 mai 2018

Grupul chinez China Three Gorges (CTG) intenţionează să lanseze o ofertă de 9,07 miliarde de euro pentru o participaţie de 77% pe care nu o deţine încă la Energias de Portugal (EDP), cea mai mare companie energetică din Portugalia. Aceasta...

România este în acest moment pe locul trei în topul ţărilor cu cea mai mică dependenţă de importuri", a declarat Răzvan Nicolescu.

ANALIZĂ INDEPENDENTĂ DELOITTE, COMANDATĂ DE ASOCIAŢIA ROMÂNĂ A CONCESIONARILOR OFFSHORE DIN MAREA NEAGRĂ 42 de miliarde de dolari - impactul în PIB al investiţiilor offshore din Marea Neagră, între 2018-2040

ANCUŢA STANCIU Ziarul BURSA #Companii / 8 mai 2018

Venituri la bugetul de stat de peste 26 miliarde dolari din investiţiile din Marea Neagră  

Investiţiile în sectorul hidrocarburilor din Marea Neagră vor genera, până în 2040, venituri cumulate la bugetul de stat de peste 26 miliarde de...

<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9711
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4799
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8959
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.4717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo