Miscellanea

28 septembrie 2023
CCIB a premiat firmele din sectorul 6

CCIB a premiat firmele din sectorul 6

F.D.Miscellanea / 28 septembrie 2023

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei sectorului 6, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 6, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestei unităţi administrativ-teritoriale.

Storia.ro: Bucureşti, în topul oraşelor în care chiriile se vând cel mai rapid

Storia.ro: Bucureşti, în topul oraşelor în care chiriile se vând cel mai rapid

F.D.Miscellanea / 28 septembrie 2023

În topul oraşelor în care apartamentele, casele şi terenurile s-au vândut cel mai rapid comparativ cu media, locul întâi este ocupat de Bucureşti, unde anunţurile au stat pe site cu 32% mai puţin timp decât media, ceea ce înseamnă că s-au tranzacţionat foarte repede. Pe locul al doilea se află Sibiu (-13%), în timp ce Braşov (-11%), Iaşi (-10%) şi Constanţa (-8%) ocupă următoarele locuri în clasament.

Aociaţia Respo DEEE: Peste 61,3 de milioane tone de deşeuri vor fi generate până la finalului anului

Aociaţia Respo DEEE: Peste 61,3 de milioane tone de deşeuri vor fi generate până la finalului anului

F.D.Miscellanea / 28 septembrie 2023

Anul 2023 se va încheia cu un record absolut la nivel mondial în ceea ce priveşte deşeurile de echipamente electrice şi electronice. Omenirea va genera peste 61,3 de milioane de tone de astfel de deşeuri până la finalului anului, ceea ce înseamnă o cantitate de 15 ori mai mare decât greutatea Palatului Parlamentului din Bucureşti, care cântăreşte 4,1 milioane tone şi este cea mai grea clădire din lume.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
APT: Turismul este o industrie a libertăţii de circulaţie

APT: Turismul este o industrie a libertăţii de circulaţie

F.D.Miscellanea / 27 septembrie 2023

Alianţa pentru Turism, platformă care reuneşte 24 de organizaţii profesionale, patronale şi asociative din domeniul turismului dezaprobă ferm propunerea formulată de o federaţie patronală din domeniul turismul cu privire la introducerea unei taxe...

ANAT sărbătoreşte Ziua Mondială a Turismului

ANAT sărbătoreşte Ziua Mondială a Turismului

V.S.Miscellanea / 27 septembrie 2023

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) celebrează Ziua Mondială a Turismului, marcată în fiecare an la data de 27 septembrie, în conformitate cu recomandarea Organizaţiei Mondiale a Turismului (OMT).

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat

V.S.Miscellanea / 26 septembrie 2023

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând de marţi, 26 septembrie, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de Administraţia Fondului...

Tarifele ALPAB ar putea creşte cu 20%

Tarifele ALPAB ar putea creşte cu 20%

V.S.Miscellanea / 26 septembrie 2023

Tarifele pentru servicii de agrement, precum plimbări cu vaporaşul sau cu hidrobicicleta, şi pentru utilizarea domeniului public şi privat aflat în gospodărirea Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) urmează să crească cu 20%.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4532
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2596
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.4031

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo