Crizele climatice schimbă legislaţia în domeniul muncii
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 2 decembrie
R.S.Internaţional / 17 octombrie
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anulat joi încă 4,5 miliarde de dolari din datoriile contractate de americani pentru studii, informează Reuters.
ANA FELEAMiscellanea / 16 septembrie
Octavian DanZiarul BURSA #Miscellanea / 22 august
A.F.Internaţional / 14 august
Nu mai există incendii de vegetaţie active în zona extinsă a Atenei, dar oficialii rămân în alertă maximă, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor şefi din Grecia, citat de BBC.
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 12 august
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 31 iulie
• 1 ianuarie
A.F.Politică / 11 iulie
Premierul spaniol Pedro Sanchez, care a devenit una dintre vocile cele mai critice ale UE la adresa Israelului, a cerut miercuri Occidentului de la Washington să nu aplice standarde duble războiului din Gaza, scrie AFP.
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 aprilie
• 1 ianuarie
A.F.Internaţional / 9 aprilie
Liderii Egiptului, Franţei şi Iordaniei au emis o declaraţie comună prin care solicită încetarea imediată a focului în Gaza, subliniind criza umanitară gravă şi impactul catastrofal al războiului în curs, anunţă CNN.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 2 aprilie
T.B.Macroeconomie / 27 februarie
A.V.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 februarie
• 1 ianuarie
Radu SovianiZiarul BURSA #Macroeconomie / 19 ianuarie
Radu Soviani: Care este relaţia dumneavoastră cu familia Drăgoi?
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 8 ianuarie
Se pare că interesele politrucilor europeni primează în faţa urgenţelor climatice, care sunt trecute pe plan secund, cel puţin până la alegerile europarlamentare din acest an.
F.D.Politică / 18 decembrie 2023
Actualizare - Bugetul pe 2024 al Ministerului Energiei, avizat favorabil
Andrei Iacomi
A.V.
O.D.
Călin Rechea
O.D.
F.A.
Euro | 4.9749 |
Dolar SUA | 4.7790 |
Franc elveţian | 5.3324 |
Liră sterlină | 6.0430 |
Gram de aur | 402.9466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie