Analiză Romanian Economic Monitor - UBB FSEGA: De la aderarea României la UE, salariile medii s-au triplat, dar această creştere nu este resimţită de toţi românii din cauza inegalităţilor economice
M.P.Miscellanea / 25 aprilie
S.B.Bănci-Asigurări / 22 aprilie
Companii / 18 aprilie
Reporter: Care sunt principalele probleme ale domeniului?
R.S.Companii / 16 aprilie
OMV Petrom, în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia), anunţă semnarea contractelor de proiectare şi execuţie pentru patru parcuri fotovoltaice, conform unui comunicat transmis redacţiei.
A.B.Politică / 10 aprilie
Actualizare -
S.B.Internaţional / 3 aprilie
Dolarul american se depreciază joi, la o zi după declararea războiului comercial a lui Donald Trump, care alimentează temeri cu privire consecinţe grele împotriva economiei americane, potrivit news.ro.
A.B.Miscellanea / 16 martie
M.P.Miscellanea / 10 martie
EY preconizează că, până în 2030, vor exista peste 50 de milioane de vehicule electrice pe şoselele din Europa, reprezentând 15% din totalul parcului auto, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
R.S.Piaţa de Capital / 6 martie
Andrei Iacomi Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 februarie
Valoarea tranzacţiilor realizate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 105 milioane de lei, peste media zilnică a anului, de 51 milioane lei, circa 40% din rulaj provenind din schimburile cu obligaţiuni.
A.B.Internaţional / 4 februarie
S.B.Miscellanea / 2 februarie
Românii au consumat în 2023 mai puţine cereale şi produse din cereale, însă a crescut consumul de orez, potrivit datelor publicate în luna ianuarie 2025 de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 30 ianuarie
George Marinescu
I.Ghe.
Cătălin Avramescu
Cristian Pîrvulescu
George Marinescu
A.V.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3845 |
![]() | 5.2865 |
![]() | 5.8531 |
![]() | 462.1452 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 aprilie