Alegeri într-o cutie neagră: când încrederea ţine locul verificării
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 28 aprilie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 28 aprilie
O.D.Sport / 22 aprilie
Rafael Nadal a declarat, luni, că "nu-i lipseşte tenisul", cu ocazia decernării Trofeelor Laureus la Madrid, unde a fost recompensat pentru imensa sa carieră, care s-a încheiat în 2024.
A.B.Internaţional / 17 aprilie
S.B.Politică / 16 aprilie
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că miercuri a fost realizată şi străpungerea celei de a doua galerii a tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu-Piteşti, potrivit news.ro.
A consemnat Andrei IacomiZiarul BURSA #Companii / 14 aprilie
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Ce v-a determinat să alegeţi neuroendocrinologia şi homeopatia, şi ce conexiune există între cele două specialităţi?
Ziarul BURSA #Companii / 4 aprilie
Reporter: Aveţi o experienţă bogată în domeniul recuperării medicale şi al balneologiei. Ce v-a determinat să vă îndreptaţi spre acest segment?
R.S.Politică / 26 martie
O.D.Sport / 26 martie
Recordmanul selecţiilor în naţionala Belgiei, fundaşul Jan Vertonghen a anunţat marţi că, la finalul actualului sezon, se va retrage din activitatea competiţională.
MAKEZiarul BURSA #Politică / 11 martie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 11 martie
S.B.Politică / 8 martie
Actualizare - CCR a respins contestaţiile deoarece candidatura lui Călin Georgescu nu fusese validată de BEC, motiv pentru care acestea nu aveau obiect
George Marinescu
I.Ghe.
Cristian Pîrvulescu
Cătălin Avramescu
George Marinescu
A.V.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3845 |
![]() | 5.2865 |
![]() | 5.8531 |
![]() | 462.1452 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 29 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 24 aprilie
George Marinescu