Leonardo Badea, BNR: România - mult sub media europeană în privinţa intermedierii financiare
A.I. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 aprilie
B.G.Miscellanea / 27 martie
M.P.Miscellanea / 10 martie
EY preconizează că, până în 2030, vor exista peste 50 de milioane de vehicule electrice pe şoselele din Europa, reprezentând 15% din totalul parcului auto, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
R.S.Politică / 4 februarie
Deputata USR Oana Ţoiu a propus indexarea alocaţiilor pentru creşterea copiilor cu rata inflaţiei, însă amendamentul a fost respins de parlamentarii PSD şi PNL, potrivit News.ro.
A.B.Miscellanea / 30 ianuarie
Imobiliare.ro, care aniversează 25 de ani de activitate, face o paralelă între condiţiile pieţei rezidenţiale din 2000 şi cele actuale, oferind acum aproape 200.000 de anunţuri la nivel naţional, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
A.D.Miscellanea / 10 ianuarie
Preţurile locuinţelor au crescut în trimestrul trei din 2024 cu 2,6% în zona euro şi 3,8% în UE, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, informează Agerpres.
A.D.Miscellanea / 17 decembrie 2024
A.F.Companii / 27 noiembrie 2024
În ultima perioadă, românii vor locuinţe cu pereţi cortină înalţi, care imită clădirile din sticlă, pentru a oferi un spaţiu vitrat generos, ce maximizează lumina naturală.
A.D.Miscellanea / 20 noiembrie 2024
A.B.Miscellanea / 6 noiembrie 2024
A.D. Comunicate de presă / 23 octombrie 2024
A.D. Comunicate de presă / 23 octombrie 2024
A.D. Comunicate de presă / 15 octombrie 2024
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 octombrie 2024
• Bogdan Maioreanu: "Dobânzile mai mici pot duce la stimularea investiţiilor şi la profituri mai mari ale companiilor"
R.S.Macroeconomie / 3 octombrie 2024
a.D.Comunicate de presă / 2 octombrie 2024
Preţurile chiriilor din România continuă să crească de la an la an. Oraşele cu cele mai multe anunţuri de pe platforma Storia, au înregistrat o creştere de 14% din septembrie 2023 până în septembrie 2024.
MARIUS MATARAGIS
Matei Berinde
A.V.
A.I.
E.O.
A.I.
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.6059 |
![]() | 5.2114 |
![]() | 5.9635 |
![]() | 463.3913 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 3 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 1 aprilie
George Marinescu