Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat prima investiţie prin PNRR
Ana FeleaComunicate de presă / 15 noiembrie
Ana FeleaComunicate de presă / 15 noiembrie
A.D.Companii / 28 octombrie
Ana FeleaComunicate de presă / 24 octombrie
Şcoala Gimnazială nr. 18, din cartierul Micro 40, a fost modernizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene. Lucrările s-au ridicat la 3 milioane de lei şi s-au încheiat în luna octombrie.
Emilia OlescuZiarul BURSA #Politică / 11 iulie
Ana FeleaZiarul BURSA #Companii / 8 iulie
S.B.Miscellanea / 26 iunie
Deputaţii au adoptat, decizional, un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ merge la promulgare, informează news.ro.
T.B.Companii / 27 mai
Rockwool România lansează campania pentru instituirea unei zile naţionale de conştientizare a pericolului la foc în clădiri, se arată într-un comunicat al companiei, remis redacţiei.
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 19 aprilie
F.D.Companii / 9 aprilie
Christian Tour, agenţie de turism din România, are un nou sediu comercial şi operaţional în Bucureşti, în Piaţa Alba Iulia, Sector 3, care este deschis începând de ieri, conform unui comunicat de presă al companiei.
ANA FELEAZiarul BURSA #Politică / 28 martie
Ana FeleaZiarul BURSA #Cultură / 23 ianuarie
ANA FELEAMiscellanea / 29 decembrie 2023
Ana FeleaMiscellanea / 18 decembrie 2023
F.D.Internaţional / 8 decembrie 2023
Comisia Europeană a salutat acordul provizoriu la care au ajuns joi Parlamentul European şi Consiliul referitor la reducerea emisiilor şi a consumului de energie ale clădirilor în întreaga UE, relatează Agerpres.
ANA FELEAZiarul BURSA #Companii / 21 noiembrie 2023
Primăria Galaţi investeşte tot mai mult în proiecte locale, deschizând şantier după şantier.
ANA FELEAZiarul BURSA #Fonduri Europene / 14 noiembrie 2023
Sediile bibliotecilor judeţene din Buzău şi Galaţi vor fi reabilitate cu fonduri europene. Proiectele sunt derulate de administraţiile judeţene, iar valoarea proiectelor depăşeşte 6 milioane de euro.
ANA FELEAMiscellanea / 7 noiembrie 2023
Primăria Galaţi a început un amplu proces de modernizare a fostelor clădiri ale cinematografelor din oraş. În total, municipiul reşedinţă de judeţ a avut trei cinematografe care, acum, după renovare, vor avea o altă utilitate.
Ana FeleaZiarul BURSA #Miscellanea / 29 septembrie 2023
V.S.Companii / 11 septembrie 2023
Renovarea energetică aprofundată ar trebui să devină o prioritate, în condiţiile în care doar 15% dintre şcoli au beneficiat de astfel de schimbări până în 2020, conform comunicatului remis redacţiei.
Marius TiţaZiarul BURSA #Investiţii Personale / 21 august 2023
ANA FELEAMiscellanea / 15 august 2023
Primăria municipiului Galaţi anunţă demararea unui noi proiect cu fonduri atrase prin PNRR. Este vorba despre renovarea sălii Sporturilor, pentru care recent a fost semnat contractul de lucrări (proiectare şi execuţie).
Ana FeleaMiscellanea / 21 iulie 2023
Peste 3 milioane de lei vor fi cheltuiţi pentru renovarea Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Consilierii judeţeni au aprobat recent proiectul tehnic pentru renovarea energetică.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 4 aprilie 2023
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 martie 2023
ANA FELEAZiarul BURSA #Politică / 10 martie 2023
Ana Felea Miscellanea / 27 februarie 2023
Clădirea emblematică din zona centrală a oraşului, Casa Simion Gheorghiu, va fi renovată şi pusă în valoare, ca urmare a unui amplu proiect demarat de către Primăria muncipiului Galaţi.
Ana FeleaMiscellanea / 17 februarie 2023
ANA FELEAMiscellanea / 15 februarie 2023
A.V.Ziarul BURSA #Companii / 20 ianuarie 2023
ANA Hotels a lansat ieri, în mod oficial, InterContinental Athenee Palace Bucharest, în urma unui proces de rebranding al hotelului Athenee Palace, respectiv a unei investiţii în restaurarea clădirii istorice care îl găzduieşte.
Ana FeleaMiscellanea / 11 ianuarie 2023
Consiliul Judeţean Galaţi a lansat astăzi patru proiecte cu o valoare totală de peste 26 milioane de lei, (5,3 milioane de euro). Banii au fost atraşi prin PNRR.
V.G.Companii / 15 decembrie 2022
GTC România a semnat un contract pe termen lung cu Regus, parte a IWG, care va ocupa 1200 mp în City Gate South Tower, începând cu luna iunie 2023, informează un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.
George Marinescu
De Andre Cappon, Preşedinte, The CBM Group şi Kevin Mellyn, Consilier Senior, The CBM Group
V.R.
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
George Marinescu
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie
George Marinescu