Anticorupţie

18 martie 2015

DECIZIA NU ESTE DEFINITIVĂICCJ: Viorel Hrebenciuc, arestat la domiciliu

Valentin BusuiocAnticorupţie / 18 martie 2015

Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc va fi judecat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedării ilegale de păduri, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis astăzi să schimbe măsura arestului preventiv în cazul fostului parlamentar, hotărârea nefiind, însă, definitivă, scriu surse din presă.

CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII:Consilier juridic, arestat pentru că ar fi luat mită 500 lei

Valentin BusuiocAnticorupţie / 18 martie 2015

Daniel Vasile, consilier juridic la Serviciul Asistenţă Colegiul Director din Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a fost arestat, ieri, de Tribunalul Bucureşti, după ce fusese prins în flagrant luând mită 500 lei de la o femeie, bani pe care i-i ceruse, promiţându-i că o va ajuta cu o amendă contravenţională dispusă de Consiliu.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Radu Mazăre va fi cercetat în libertate

Radu Mazăre va fi cercetat în libertate

Anticorupţie / 18 martie 2015

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, va fi cercetat în libertate, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro, de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii şi respectiv câştigarea unei licitaţii, cu ajutorul...

Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost reţinut

ALERTŞeful ANI, Horia Georgescu, a fost reţinut

Alexandru CosteaAnticorupţie / 16 martie 2015

Actualizare 18:32 Preşedintele Consiliului Naţional de Integritate: "Reţinerea lui Georgescu nu are legătură cu activitatea sa în ANI"

Preşedintele Consiliului Naţional de Integritate (CNI), Ciprian Ciucu, a scris, astăzi, pe...

Primarul Marian Vanghelie a fost arestat preventiv

Primarul Marian Vanghelie a fost arestat preventiv

V.B.Anticorupţie / 14 martie 2015

Actualizare 14:51 DNA: Menţionarea numelui lui Rareş Bogdan, impusă de dispoziţiile legale

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că redarea, în cuprinsul referatului, a unor afirmaţii ce îi aparţin lui Marian Vanghelie,...

ALERTDragoş Bîlteanu şi Najib El Lakis rămân în arest

Alexandru CosteaAnticorupţie / 13 martie 2015

Judecătorii Înaltei Curţi au respins ieri contestaţiile la prelungirea măsurii arestului preventiv depuse de Dragoş Bîlteanu şi Najib El Lakis în dosarul DIICOT privind delapidarea SIF1 Banat-Crişana şi SIF4 Muntenia, potrivit surselor judiciare.

Marian Vanghelie, reţinut de DNA

Marian Vanghelie, reţinut de DNA

F.A.Ziarul BURSA #Anticorupţie / 13 martie 2015

---

Actualizare 19:33 Vanghelie, la intrarea în ICCJ: "Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea"

Primarul Marian Vanghelie a fost dus, în această seară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), cu propunere de arestare...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo