FLORIN SPĂTARU, MINISTRUL ECONOMIEI:"Industria aeronautică - un sector cu potenţial de top 5 la export"
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 23 februarie 2022
Industria aeronautică reprezintă un sector economic care s-ar putea dezvolta foarte mult în următorii ani, prin accesarea unor programe finanţate din fondurile europene şi de la bugetul de stat, dar şi prin atragerea unor investitori în proiectele aflate în derulare sau în cele viitoare, cu condiţia întocmirii unei strategii naţionale al cărei obiectiv să fie realizarea de produse cu valoare adăugată atât pentru piaţa internă cât şi pentru export, a afirmat, ieri, Florin Spătaru, ministrul Economiei, în cadrul unei dezbateri organizată pe această temă de ministerul de resort împreună cu Comisia pentru politică economică şi privatizare şi Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.