Majoritatea noilor parlamentari de Bucureşti şi-au luat certificatele de la Biroul Electoral de Circumscripţie
R.S.Politică / 9 decembrie
F.D.Politică / 3 septembrie
Preşedintele AUR, deputatul George Simion, a afirmat marţi că Mircea Geoană nu va avea de câştigat, din punct de vedere al simpatiei, dacă ia "nişte traseişti notorii", relatează Agerpres.
F.D.Politică / 3 septembrie
T.B.Politică / 9 aprilie
Deputatul liberal Ionuţ Stroe a fost ales preşedinte al organizaţiei PNL Sector 4, conform agerpres.
R.S.Politică / 26 martie
Biroul Politic Naţional al PNL a stabilit astăzi coordonatorii echipelor de campanie ale Partidului Naţional Liberal pentru alegerile locale, europarlamentare şi prezidenţiale, potrivit Agerpres.
F.D.Politică / 19 februarie
Coaliţia de guvernare ar urma să discute miercuri pe tema comasării alegerilor, în prezent lucrându-se la scenarii fără a se fi stabilit până acum ceva, susţin surse politice, relatează Agerpres.
F.D.Politică / 20 noiembrie 2023
Preşedintele PNL Sector 1, ministrul Energiei Sebastian Burduja, a fost desemnat, luni, preşedinte interimar al organizaţiei PNL Bucureşti, relatează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 14 noiembrie 2023
Majorarea pensiilor reprezintă un obiectiv principal al coaliţiei de guvernare, a declarat ieri premierul Marcel Ciolacu la Summit-ul Autorităţilor Publice Locale din România, eveniment care s-a desfăşurat la Bucureşti.
George MarinescuEnglish Section / 14 noiembrie 2023
Increasing pensions is a main objective of the governing coalition, Prime Minister Marcel Ciolacu said yesterday at the Summit of Local Public Authorities in Romania, an event that took place in Bucharest.
S.B.Politică / 3 noiembrie 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, apreciază, vineri seară, că alegerea liberalilor de a candida pe liste separate în anul electoral viitor este "firească", fiind în acord cu valorile partidului, informează news.ro.
S.B.Politică / 11 octombrie 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că în ultimii ani se remarcă o revenire a ideologiilor de extremă dreapta în întreaga Europă, inclusiv în România, informează news.ro.
T.B.Macroeconomie / 5 octombrie 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat la RFI că impozitul de 1% pe cifra de afaceri a marilor companii va aduce aproximativ 1,7 miliarde de euro, o sumă foarte importantă şi că nu va fi niciun fel de povară, conform news.ro.
F.D.Politică / 26 septembrie 2023
Actualizare - Guvernul a publicat forma finală a pachetului de măsuri fiscal-bugetare
V.S.Politică / 26 septembrie 2023
V.S.Politică / 20 septembrie 2023
Dan NicolaieZiarul BURSA #Sport / 14 septembrie 2023
Dan NicolaieEnglish Section / 14 septembrie 2023
S.B.Miscellanea / 17 august 2023
Actualizare - AUR afirmă că se încearcă denigrarea protestului din faţa Ministerului Sănătăţii
D.R.Politică / 17 august 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că preşedintele AUR, George Simion, "dezinformează" românii şi foloseşte populaţia în propriul interes electoral, informează Agerpres.
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu