Ministerul Mediului reduce numărul secretarilor de stat de la 5 la 3
S.B.Politică / 3 aprilie
M.P.Miscellanea / 20 martie
Noile prevederi fiscale pregătite de Ministerul Finanţelor în privinţa TVA vor afecta micile întreprinderi, potrivit unui comuncat transmis redacţiei.
A.B.Politică / 26 februarie
S.B.Politică / 31 ianuarie
Guvernul va aproba, vineri, prin ordonanţă, modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, informează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 30 ianuarie
A.D.Miscellanea / 17 ianuarie
Expert Forum cere Guvernului şi Parlamentului să abroge articolul 5 din OUG privind alegerile prezidenţiale din 2025, care stabileşte intervalul orar al votului între 7:00 şi 21:00, cu încheierea acestuia la ora locală a României 21:00.
A.D.Miscellanea / 29 decembrie 2024
Impactul financiar al măsurilor din "ordonanţa trenuleţ" va ajunge la 133,37 miliarde lei anul viitor, conform Notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, transmite Agerpres.
A.I.Piaţa de Capital / 29 decembrie 2024
Impozitul pe dividendele distribuite anul viitor de companii va creşte de la 8%, cât este în prezent, la 10%, conform ultimei forme a "ordonanţei trenuleţ", publicată de Ministerul Finanţelor.
A.F.Politică / 26 decembrie 2024
S.B.Politică / 16 decembrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 9 decembrie 2024
A.D.Politică / 11 noiembrie 2024
A.D. Politică / 30 octombrie 2024
Guvernul va aloca o sumă de aproape 125 de milioane de lei pentru producătorii agricoli din domeniul vegetal care cultivă legume în sere şi solarii, a anunţat, azi, premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
A.D. Comunicate de presă / 23 octombrie 2024
Companiile îşi ajustează deja bugetele de investiţii şi reduc ritmul de externalizare
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 16 octombrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 14 octombrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 2 octombrie 2024
Adrian Vascu, senior partner VeridioZiarul BURSA #Companii / 23 septembrie 2024
Să începem povestea acestui impozit şi lămurirea lui, cu cât cunoaştem astăzi, la începutul lunii septembrie 2024, prin a reaminti câteva repere. Să ştim de unde pornim.
S.B.Politică / 9 septembrie 2024
Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că Guvernul aliniază legislaţia privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi îndeplineşte astfel integral un "jalon esenţial" din PNRR, informează Agerpres.
George MarinescuMacroeconomie / 3 septembrie 2024
A.I.Piaţa de Capital / 3 septembrie 2024
F.D.Politică / 28 august 2024
Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, Planul naţional pentru un mediu sigur în învăţământ, pentru a completa măsurile privind combaterea violenţei în şcoli, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 22 august 2024
A consemnat Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 august 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 14 august 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 9 august 2024
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 august 2024
• Conform ultimei variante a Planului de Afaceri a CCP.RO, primele derivate vor fi lansate în iulie 2025; împrumuturile de acţiuni - abia în iunie 2027
Andrei IacomiPiaţa de Capital / 17 iulie 2024
• Cinci din cele şase persoane propuse de Minister pentru Consiliul de Administraţie al companiei sunt funcţionari publici, conform unor surse
Autor colectiv: Redacţia BURSA, sub coordonarea lui MAKE
Mori Savir
Analiză de Redacţie
Cătălin Avramescu
Cristian Pîrvulescu
Dan Nicolaie
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.5431 |
![]() | 5.3277 |
![]() | 5.8379 |
![]() | 442.3381 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 3 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 aprilie
George Marinescu
BURSA Redaction, coordinated by MAKE