CĂUTARE (122)

retezat
"Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana" (1500 - 1513) de Leonardo da Vinci (1452-1519), Luvru; în tablou este evidentă folosirea tehnicii de sfumato, termen folosit pentru prima dată de Leonardo da Vinci, desemnând suprapunerea de multiple straturi translucide de culoare ce sunt aplicate în tuşă extrem de subţire, asemănătoare tuşei de culoare folosită în acuarelă, pentru a reda senzaţia de formă, volum şi adâncime. Astfel, a creat o atmosferă misterioasă şi profundă, în special în jurul feţei Fecioarei Maria şi a Sfintei Ana. Această tehnică este evidentă în mod special în zonele unde se întâlnesc marginile hainelor sau ale chipurilor, creând un efect de fum sau ceaţă care îi conferă operei sale un aer mistic şi enigmatic.

Il Sfumato del Nuovo Testamento

MAKECultură / 16 aprilie 2023

MAKE

Înapoi este fariseismul şi Saul din Tars, înainte este Apostolul Pavel şi creştinismul, iar la mijloc este Revelaţia, după cum ne încredinţează el însuşi; şi/sau deviaţia de la fariseism, încorporând elenismul, după cum s-ar putea observa.

Statul de drept sunt eu!

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 2 iulie 2021

Cornel Codiţă

Suprapus moţiunii de cenzură s-a consumat un eveniment cu mult mai importat şi relevant pentru starea de lucruri din politica şi guvernarea României. Zgomotul şi zarva în jurul votului din Parlament au acoperit, însă, tema spinoasă pusă pe agenda...

Rezoluţie semnată la Timişoara pentru infrastructură

Rezoluţie semnată la Timişoara pentru infrastructură

I.V.Politică / 7 octombrie 2018

Liderii liberalilor din judeţele Caraş- Severin, Arad, Hunedoara şi Timiş semnează, ieri, la Timişoara, o rezoluţie care cuprinde principalele proiecte de infrasctructură care vor fi susţinute de PNL, în momentul în care va ajunge la guvernare....

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo