VIDEOCONFERINŢA BURSA: VACCINAREA/ ANDREEA-ANAMARIA MOLDOVAN, SECRETAR DE STAT ÎN MINISTERUL SĂNĂTĂŢII:"Cea mai mare provocare din acest moment este disponibilitatea vaccinului"
G.M.Ziarul BURSA #Companii / 3 februarie 2021
Vaccinarea anti-Covid reprezintă o speranţă în derulare pentru a ne putea relua viaţa normală aşa cum dorim, susţine Andreea-Anamaria Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Domnia sa precizează însă că viaţa normală trebuie să fie grevată în continuare de o grijă mai mare pe care am învăţat să o avem, dublată de o precauţie pe care am învăţat să o respectăm şi pe care de multe ori am adoptat-o instinctiv.