Directorul general BVB: Listarea primei emisiuni de obligaţiuni Romgaz susţine un sector strategic al României
A.D.Piaţa de Capital / 19 noiembrie
A.F.Internaţional / 31 octombrie
Bursele europene au scăzut miercuri, cu circa 1%, pe măsură ce investitorii au analizat un nou val de rapoarte financiare corporative, date privind creşterea economică regională şi bugetul guvernului britanic, transmite CNBC.
A.F.Internaţional / 30 octombrie
Bursele europene au închis în scădere marţi, în timp ce investitorii din regiune au continuat să evalueze o serie de rapoarte de câştiguri recente şi au analizat cu atenţie rezultatele corporative din SUA, transmite CNBC.
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 23 august
Călin RecheaInternaţional / 23 august
Un sondaj recent publicat de organizaţia caritabilă Citizens Advice arată că...
R.S.Internaţional / 15 august
Statele Unite au lansat miercuri, în Elveţia, negocieri în vederea unui armistiţiu în Sudan, în pofida lipsei armatei sudaneze, care contestă formatul acestor negocieri, relatează AFP.
S.B.Internaţional / 11 iulie
Numărul milionarilor la nivel mondial va continua să crească în următorii cinci ani dar va avea o tendinţă negativă în Marea Britanie, conform Raportului privind averile la nivel global din 2024, realizat de UBS, informează news.ro.
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 18 iunie
Se mai poate spune că există democraţie când potenţiala victorie în alegeri a opoziţiei este întâmpinată cu ameninţări prea puţin voalate referitoare la un colaps financiar şi al fondurilor de pensii?
A.F.Internaţional / 12 iunie
Guvernul din Hong Kong a anunţat, miercuri, că a anulat paşapoartele a şase activişti pentru democraţie care au fugit în Regatul Unit, numindu-i "infractori căutaţi fără lege", transmite AFP.
F.D.Internaţional / 3 iunie
Rata anuală a inflaţiei în Turcia a accelerat mai mult decât se estima luna trecută, dar analiştii se aşteaptă la o atenuare în următoarele luni, în urma majorării dobânzilor, relatează Reuters.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 21 mai
A.F.Internaţional / 1 mai
Irlanda a decis să trimită înapoi în Regatul Unit migranţii care au intrat pe teritoriul irlandez pe la frontiera terestră cu Irlanda de Nord, un teritoriu britanic, relatează Euronews.
R.S.Internaţional / 22 martie
Actualizare - TASS: Bilanţul victimelor a ajuns la 137 de morţi
A.F.Internaţional / 7 martie
Lira egipteană a atins miercuri un minim record în raport cu dolarul, după ce banca sa centrală a majorat dobânda de referinţă cu 6 puncte procentuale şi a devalorizat moneda, transmite CNBC.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 14 februarie
Bursele din Europa au urmat un curs negativ ieri, după publicarea datelor privind inflaţia din SUA: indicele preţurilor de consum a crescut cu 3,1% în ianuarie, în ritm anual, după un avans de 3,4% în decembrie.
A.F.Internaţional / 28 ianuarie
Guvernul britanic a propus un plan în cinci puncte pentru a obţine o încetare permanentă a focului în Gaza şi a deschide calea către crearea unui stat palestinian, a dezvăluit duminică ziarul britanic Financial Times (FT).
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 15 ianuarie
The London Tunnels şi-a anunţat intenţia de a lansa o ofertă publică iniţială (IPO) la Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange - LSE), devenind prima listare de pe piaţa britanică din 2024, conform investmentweek.co.uk.
George Marinescu
Andrei Iacomi
MAKE
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu