HIDROSIND:"Reprezentanţii acţionarilor în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica nu au fost selectaţi conform prevederilor"
Mina IrinaCompanii / 3 iulie 2017
Niciunul dintre reprezentanţii acţionarilor în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica nu a fost selectat conform prevederilor OUG 109/2011, toţi fiind numiţi provizoriu, în aceeaşi situaţie fiind şi membrii Directoratului, a declarat Sindicatul Hidrosind, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.