Insolvenţa
28 iunie 2014APLICAŢIE IT FĂCUTĂ DE ROMÂNI:Firmele cu probleme fiscale pot fi uşor depistate
V.B.Companii / 26 iunie 2014
"Rafinăria Astra Română" intră în insolvenţă
Gabriela MărăcineanuZiarul BURSA #Companii / 25 iunie 2014
"Rafinăria Astra Română" din Ploieşti (simbol: ASP) a intrat în insolvenţă, la cererea acţionarilor, primul termen de judecată în cadrul procedurii fiind stabilit de Tribunalul Prahova pentru luna octombrie, potrivit uunui raport transmis BVB. Măsura a fost introdusă pe ordinea de zi la cererea firmei Kreyton Limited, înregistrată în Insulele Virgine Britanice, care deţine 48% din acţiunile companiei.
Legea insolvenţei a fost promulgată
ADRIANA RĂDUŢĂZiarul BURSA #Companii / 25 iunie 2014
MOTIVARE CCR PRIVIND LEGEA INSOLVENŢEI:"Lipsa studiului de impact, din cauza unei actualizări a reglementării privind insolvenţa"
V.B.Companii / 20 iunie 2014
Curtea Constituţională a României (CCR) susţine, într-un comunicat publicat astăzi, că lipsa tezelor prealabile şi a unui studiu de impact detaliat în cazul Legii insolvenţei se poate explica prin faptul că acest act normativ reprezintă o actualizare a reglementării existente deja în această materie.
DUPĂ DECLARAREA INSOLVENŢEI Acţionarii firmei fantomă AEME vor să se judece cu statul
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 16 iunie 2014
Ionuţ Negoiţă cere insolvenţa clubului Dinamo
A.C.Sport / 14 mai 2014
Piperea: "Constantin Roibu, tras la răspundere pentru insolvenţa Oltchim"
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 8 mai 2014
IOAN POPA, TRANSAVIA:"Declararea insolvenţei nu rezolvă problemele financiare ale companiilor"
ALEXANDRA OANCĂZiarul BURSA #Companii / 14 aprilie 2014 /
AVOCATUL IRINA ŞARCANE:"Companiile ar putea fi creditate din stadiul incipient al insolvenţei"
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 7 aprilie 2014
VIORICA CUCU, ROVIGO:"Intrarea în insolvenţă a unui client nu poate fi o surpriză pentru bănci"
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Companii / 4 aprilie 2014
BANCHERII:Recuperările reduse de la firmele în insolvenţă dăunează creditării
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 3 aprilie 2014
SIMONA MILOŞ, INPPI:"Lobby puternic în Parlament pentru legiferarea falimentului personal"
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 20 martie 2014
Încă trei localităţi intrate în insolvenţă
A.C.Companii / 15 martie 2014
Brokerii: "Insolvenţa Hidroelectrica, impact limitat asupra celorlalte listări"
ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 28 februarie 2014
Actualitate
Haaretz: Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Tel Aviv
Internaţional /F.D. - 25 august 2024
Ciucă: "Singurul partid din ţara asta care a mărit pensiile cu adevărat a fost PNL"
Politică /F.D. - 25 august 2024
IDF: Rachetele Hezbollah au provocat "pagube foarte mici"
Internaţional /F.D. - 25 august 2024
Anadolu: Împrejurare defavorabilă pentru negocierea armistiţiului în Gaza
Internaţional /F.D. - 25 august 2024
Ziarul BURSA
10 ianuarieMaşina de tocat istorie
Editorial /Cornel Codiţă - 10 ianuarie
Germania şi Franţa avertizează: Trump nu poate folosi forţa pentru a prelua Groenlanda
Internaţional /George Marinescu - 10 ianuarie
Securitatea naţională, argumentul lui Donald Trump pentru preluarea Groenlandei şi Canalului Panama de către SUA
Internaţional /George Marinescu - 10 ianuarie
Pesimismul firmelor din Germania se accentuează şi politica monetară nu mai poate ajuta
Internaţional /Călin Rechea - 10 ianuarie
Zidul Berlinului nu a căzut, ci s-a mutat pe Nistru
Internaţional /Marius Mataragis - 10 ianuarie
De ce 2025 poate să fie anul aşa-numitelor "altcoin-uri"?
Piaţa de Capital /A.I. - 10 ianuarie
PROGNOZA METEO (24.08.2024 - 25.08.2024)
Ştiri utilitare / 24 august 2024
Cotaţii Internaţionale
Bursa Construcţiilor
Ziarul BURSA
10 ianuarieCurs valutar BNR
10 Ian. 2025Euro | 4.9728 |
Dolar SUA | 4.8266 |
Franc elveţian | 5.2812 |
Liră sterlină | 5.9363 |
Gram de aur | 415.8147 |
convertor valutar
»=BURSELE DIN LUMEBursele europene, în declin
Internaţional /ALINA VASIESCU - 26 iunie 2014
BVB şi RASDAQBVB, mai animată în ultima zi a ofertei Electrica
Piaţa de Capital /F.A. - 26 iunie 2014
BURSELE DIN LUMEBursele europene, afectate de pesimismul întreprinzătorilor germani
Internaţional /ALINA VASIESCU - 25 iunie 2014