SUPLIMENT DIKETransferul de business în insolvenţă
Ziarul BURSA #Companii / 26 februarie
Călin RecheaZiarul BURSA #Internaţional / 19 iunie 2023
Publicaţia franceză L'Opinion a scris recent că preşedintele Emmanuel Macron doreşte să participe la întâlnirea la nivel înalt a grupului BRICS, care se va desfăşura la Pretoria în luna august.
S.B.Companii / 4 iulie 2022
Nivelul crescut al concurenţei, interesele economice şi politice ale statelor, rezultate în imixtiuni în politica altora şi nevoia de câştiguri financiare sunt principalele motive pentru creşterea fenomenului de dezinformare.
G.BPolitică / 22 martie 2022
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat astăzi că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a fost aprobată fuziunea cu ALDE, potrivit Agerpres.
S.B.Politică / 14 noiembrie 2021
PMP a anunţat, sâmbătă seară, că s-a decis continuarea discuţiilor cu PNL "privind un proiect politic comun", fiind stabilită o echipă de negociere în acest sens, informează news.ro.
G.U.Politică / 12 noiembrie 2021
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat astăzi că există ''doar negocieri'' cu Partidul Mişcarea Populară (PMP) cu privire la o posibilă fuziune, informează Agerpres.
Andre Cappon, CBM Group, New YorkZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 mai 2021
În ultimii 20 de ani şi mai bine, consolidarea burselor a fost puternică, la nivel mondial.
I.A.M.Companii / 30 octombrie 2019
Fiat Chrysler şi PSA, proprietarul Peugeot, negociază o fuziune care ar putea crea un producător auto în valoare de 50 de miliarde de dolari, a declarat marţi o sursă apropiată situaţiei, transmite Reuters.
T.T.Companii / 12 august 2019
L.I.Companii / 26 mai 2019
A.V. Ziarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2019
Dubai Islamic Bank, cea mai mare bancă din Emiratele Arabe Unite care respectă Şaria (legea islamică), negociază achiziţia Noor Bank din Dubai, potrivit unor surse citate de Bloomberg şi Reuters.
A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 4 ianuarie 2019
Discuţiile dintre băncile germane de stat NordLB şi Helaba pe marginea unei posibile fuziuni au fost încheiate, potrivit cotidianului Boersen-Zeitung, care nu citează sursa informaţiei.
A.T.Ziarul BURSA #Internaţional / 23 noiembrie 2018
A.SZiarul BURSA #Companii / 5 ianuarie 2017
Redefinirea politicilor energetice astfel încât România să devină pol energetic regional şi realizarea Strategiei Energetice a României sunt măsuri esenţiale în programul de guvernare 2017-2020 în domeniul energetic.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 14 octombrie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 29 iulie 2016
• ADEVARUL
Ziarul BURSA #Politică / 13 iulie 2016
Actualizare 11:53 Gabriel Oprea: "Nu am avut niciun rol în decizia pe care a luat-o UNPR"
S.A.Ziarul BURSA #Politică / 12 iulie 2016
Actualizare 19:19 Băsescu: "Gabriel Oprea rămâne doar cu onoarea, după fuziune UNPR nu mai este"
Willy HomnerRevista Presei / 2 iulie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 29 iunie 2016
• ADEVARUL
Ziarul BURSA #Companii / 19 mai 2016
Ropharma va absorbi Farmacia Ecofarm, Imav Pharm, Campanula Farm şi Farmacia Tesa, în urma unei decizii luate în acest sens de acţionarii societăţilor.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 17 februarie 2016
REVISTA PRESEI 17.02.2016
A.T.Ziarul BURSA #Politică / 1 iulie 2015
-------------
NICOLAE OACĂZiarul BURSA #Companii / 19 mai 2015
Piaţa noastră de telecomunicaţii, ajunsă la maturitate şi afectată de criza economică din ultimii ani, pare predispusă în anul 2015 la acţiuni care să conducă la reduceri de costuri, pentru a compensa scăderea veniturilor.
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Politică / 6 ianuarie 2015
Ziarul BURSA #Politică / 5 ianuarie 2015
Actualizare 21:05 Paşcu: "Scopul exclusiv al moţiunii de cenzură este trântirea guvernului"
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 5 ianuarie 2015
• ADEVARUL
A consemnat CĂTĂLINA N. MĂNOIUZiarul BURSA #Politică / 30 septembrie 2014
Reporter: Care sunt oportunităţile pe care ţara noastră le-a ratat, în perioada tranziţiei?
IOANA POPAZiarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2014
Deutsche Telekom ar vrea ca Romtelecom şi Cosmote să fuzioneze, în timp ce statul român are la vânzare pachetul de 45,99% pe care îl deţine la Romtelecom.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 10 septembrie 2014
• ADEVARUL
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 13 august 2014
Cînd la foc mic, cînd la unul mai măricel, cuptorul politicii româneşti coace! Ce coace? Conform celei mai iubite definiţii a politicii de oriunde, dar mai ales de la noi: compromisul!!!
A consemnat ALINA TOMA VEREHAZiarul BURSA #Companii / 22 iulie 2014
Reporter: Cât plăteşte Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) pentru gazele ruseşti în momentul de faţă? Dar pentru gazele din producţia internă?
George Marinescu
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
Călin Rechea
Emilia Olescu
O.D.
Euro | 4.9759 |
Dolar SUA | 4.7742 |
Franc elveţian | 5.3721 |
Liră sterlină | 5.9774 |
Gram de aur | 415.3204 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 21 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Irinel Lazăr, general manager, E-Dynamic Structures
George Marinescu