CĂUTARE (61)

pozitia asupra brexitului

UE acceptă amânarea Brexit

A.V.Ziarul BURSA #Internaţional / 29 octombrie 2019

Liderii celor 27 de state membre UE au aprobat ieri, de principiu, într-o reuniune desfăşurată la Bruxelles, solicitarea de amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, de la 31 octombrie.

În partea stânga a fotografiei se află sediul Băncii Naţionale a Elveţiei din Zurich

Francul elveţian bate recordul din 2015

Emilia OlescuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 septembrie 2019

La mai bine de patru ani şi jumătate de la exlozia francului elveţian (CHF), după repetate proteste ale debitorilor, ample dezbateri în Parlament pe marginea unor proiecte de lege în domeniu, promisiuni ale politicienilor şi băncilor în vederea...

Criza politică din Marea Britanie continuă

Criza politică din Marea Britanie continuă

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Internaţional / 15 martie 2019

Parlamentarii britanii urmau să-şi exprime ieri seară votul privind prelungirea Brexitului dincolo de termenul-limită stabilit de 29 martie, dar şi asupra posibilităţii organizării unui al doilea referendum privind aparteneţa la UE, în contextul...

Apocalipsa fără credincioşi

Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 august 2018

Cornel Codiţă

Numărul "credincioşilor" care speră că Marea Britanie mai poate evita apocalipsa brexitului este în continuă, constantă, chiar dacă nu foarte accentuată scădere. Elita politică a conservatorilor este adînc şi ireversibil splitată între...

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo