SIEGFRIED MUREŞAN:"Argumentele aduse de Karl Nehammer privind refuzul aderării României la Schengen nu au bază concretă"
V.G.Politică / 25 ianuarie 2023
V.G.Politică / 29 noiembrie 2022
Actualizare Bogdan Aurescu: "Ministeriala NATO înseamnă mult pentru prestigiul României, dar şi pentru securitatea ei"
J.P.Politică / 8 iulie 2021
Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la cel de-al şaselea Summit al Iniţiativei celor Trei Mări (I3M), organizat în Bulgaria, conform Agerpres.
Piaţa de Capital / 3 septembrie 2020
Actualizare - Oficialii ASF au afirmat că urmăresc semnalele din presă şi că le procesează în vederea unor rezultate pe care să le facă publice, referindu-se explicit, ca exemplu, la articolele din BURSA, din ultima vreme.
T.M.Politică / 14 iunie 2019
România are nevoie de programe dedicate, inclusiv de politici fiscale, pentru a atrage forţă de muncă din celelalte state membre şi din afara spaţiului european, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
M.C.Politică / 12 iunie 2019
V.T.Cultură / 16 aprilie 2019
Miniştrii Culturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc, astăzi, la Bucureşti, în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului UE.
M.L.Politică / 11 aprilie 2019
M.L.Politică / 11 aprilie 2019
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 10 aprilie 2019
T.T.Internaţional / 5 aprilie 2019
Comisia Europeană va continua să monitorizeze cu atenţie situaţia din sistemul bancar elen, afectat de nivelul ridicat al creditelor neperformante, a afirmat, astăzi, la Bucureşti, vicepreşedintele CE, Valdis Dombrovskis.
T.T.Macroeconomie / 5 aprilie 2019
V.S.Internaţional / 5 aprilie 2019
Reuniunea informală a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană se va desfăşura astăzi şI mâine, la Bucureşti, în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 4 martie 2019
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 6 februarie 2019
T.T.Internaţional / 6 februarie 2019
T.I.Internaţional / 1 februarie 2019
Prima reuniune a Comitetului de Politică Comercială în format Titulari, sub mandatul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, a avut loc astăzi, la Bruxelles.
M.I.Politică / 31 ianuarie 2019
Actualizare - Stoltenberg: "Contribuţia României în NATO - de mare importanţă, în condiţiile unui mediu de securitate imprevizibil"
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 17 ianuarie 2019
ANDREI STANPolitică / 12 octombrie 2017
Actualizare 23:45 Mihai Tudose: "Miniştrii Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, după ce au fost citate la DNA, m-au anunţat că vor să demisioneze"
Willy HomnerRevista Presei / 11 septembrie 2017
• ADEVARUL
A.S.Ziarul BURSA #Politică / 27 iunie 2017
Actualizare 20:20 Surse: "Tudorel Toader este posibil să-şi păstreze portofoliul de la Ministerul Justiţiei în noul Guvern"
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 28 octombrie 2016
"Make, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ştearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamţul meu în Bulgaria..."
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 9 martie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 28 noiembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 9 noiembrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 6 noiembrie 2015
• ADEVARUL
MAKE
A.V.
George Marinescu
Octavian Dan
Cătălin Avramescu
F.A.
Euro | 4.9769 |
Dolar SUA | 4.7110 |
Franc elveţian | 5.3354 |
Liră sterlină | 5.9529 |
Gram de aur | 399.1947 |
convertor valutar
»=English Section /Octavian Dan - 19 noiembrie
English Section /F.G. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 noiembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 14 noiembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 noiembrie