MACRO NEWSLETTER-21 August 2018
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 august 2018
Preţurile de consum din Marea Britanie şi-au accelerat creşterea anuală în iulie 2018, până la 2,5%, de la 2,4% în luna precedentă, pe fondul unei noi stagnări lunare. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,3%, de la 2% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,3%, de la 2,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%. Indicele core al preţurilor şi-a menţinut creşterea anuală la 1,9%, în condiţiile unei noi scăderi lunare de 0,1%. (Sursa: ONS)