Iranul - în căutare de soluţii politice; o comparaţie între forţa sa militară şi cea a Israelului
M.S.Ziarul BURSA #Internaţional / 8 august
F.D.Politică / 20 februarie
Partidul Popular European trebuie să rămână cea mai mare forţă politică din Uniunea Europeană şi după alegerile din iunie, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, relatează Agerpres.
T.B.Politică / 28 noiembrie 2023
Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, o rezoluţie privind perspectiva europeană a Republicii Moldova, Ucrainei, Georgiei şi Balcanilor de Vest, potrivit agerpres.ro.
O.D.Sport / 17 octombrie 2023
Sportivul kenyan Titus Ekiru a fost depistat pozitiv cu o substanţă dopantă după victoria sa la maratonul de la Milano (2h2'57") din mai 2021.
MAKEEnglish Section / 12 august 2023
The exegesis can be one construction on top of another, using smaller fragments or whole rooms of the construction below or next to it.
D.T.Politică / 21 februarie 2023
Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc în şedinţă comună, la 21 februarie 2023, pentru a vota numirea preşedinţilor Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) şi al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), informează Agerpres.
M.C.Miscellanea / 11 ianuarie 2023
M.C.Internaţional / 20 decembrie 2022
Un puternic seism cu magnitudinea 6,4 s-a produs astăzi în largul coastelor Californiei, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), lăsând mii de persoane fără electricitate, conform Agerpres.
M.C.Politică / 19 decembrie 2022
Senatorii au ţinut, astăzi, în plen, un moment de reculegere în memoria social-democratul Mircea Duşa, la propunerea senatorului Titus Corlăţean, potrivit Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 15 decembrie 2022
V.G.Politică / 22 septembrie 2022
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene Daniela Gîtman a participat astăzi la deschiderea oficială a celei de-a 63-a sesiuni a Comitetului consilierilor juridici pe probleme de drept internaţional public (CAHDI), informează Agerpres..
V.G.Politică / 14 septembrie 2022
Senatorul PSD Titus Corlăţean, membru al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), a participat, astăzi la Paris, la reuniunea Comisiei de monitorizare a APCE, relatează News.ro.
S.B.Politică / 6 septembrie 2022
Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru legile justiţiei va avea marţi, de la ora 10.30, prima şedinţă pentru a declanşa procedurile de organizare a activităţii Comisiei, informează news.ro.
GEORGE MARINESCUZiarul BURSA #Politică / 21 iulie 2022
S.B.Politică / 29 mai 2022
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, mărturiseşte că foşti miniştri de justiţie ai PSD au discutat "în mod discret" cu profesionişti din domeniu pe tema unei eventuale modificări a Constituţiei, informează news.ro.
Politică / 3 mai 2022
Actualizare Noii miniştri ai Proiectelor Europene şi Cercetării au depus jurământul de învestitură în funcţii
G.U.Politică / 21 februarie 2022
Europarlamentarul Eugen Tomac a afirmat astăzi, la Iaşi, că Partidului Mişcarea Populară nu va încheia nicio alianţă cu formaţiuni politice extremiste sau antieuropene, potrivit Agerpres.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 ianuarie 2022
G.U.Politică / 23 decembrie 2021
Actualizare - MARIAN FIRCZAK:"Decembrie '89 ne-a învăţat ce înseamnă altruismul pur, sacrificiul pentru cei mulţi"
S.B.Politică / 21 decembrie 2021
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 24 noiembrie 2021
Ilustraţia de mai sus a apărut în ediţia din 30 mai 2019 a ziarului BURSA la articolul "PSD sub Viorica Dăncilă" . Ea este grăitoare şi...
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu