Un judecător susţine că Georgescu a păstrat în campania electorală discursul referitor la Zelea Codreanu
M.P.Politică / 7 martie
Piaţa de Capital / 24 februarie
Actualizare - Dan Dascăl, director general al BT Asset Management: "Numărul investitorilor în fondurile mutuale poate ajunge la 2 milioane în următorii doi ani"
M.S.Internaţional / 26 decembrie 2024
Americanul Dennis Perry a stat în închisoare timp de 17 ani, fiind eliberat în iulie 2020, când dovezile ADN au demonstrat că nu era vinovat, întâmplare care face subiectul unei ştiri CNN de acum.
A.B.Politică / 16 decembrie 2024
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a calificat, luni, drept "necesară", "în situaţia dată", decizia Curţii Constituţionale de anulare a alegerilor prezidenţiale, relatează Agerpres.
Radu SarbuCultură / 29 iulie 2024
În DEX, cuvântul "normal" are câteva definiţii: 1) care este aşa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obişnuit, firesc, natural; 2) sănătos din punct de vedere fizic şi psihic; 3) care este conform cu o normă.
G.M.Ziarul BURSA #Politică / 18 ianuarie 2024
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 21 decembrie 2023
S.B.Internaţional / 12 iunie 2023
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, că nu exclude varianta ca Ministerul Transporturilor să revină PNL, însă a precizat că depinde foarte mult şi de prezenţa UDMR în viitorul guvern, informează news.ro.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 8 mai 2023
F.A.Companii / 11 februarie 2023
• Compania care deţine Euroins acuză angajaţi ai ASF că "şi-au depăşit atribuţiile cu bună ştiinţă"
V.G.Politică / 23 noiembrie 2022
G.BPolitică / 11 februarie 2022
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat astăzi că nu este adeptul taxelor noi şi că ar trebui făcută o analiză cu privire la impozitarea muncii, pentru că este foarte ridicată, potrivit Agerpres.
Ziarul BURSA #Companii / 25 noiembrie 2021
Reporter: Criza produsă de pandemie se prelungeşte...cât de afectată este activitatea caselor de avocatură după mai bine de un an şi jumătate de probleme sanitare?
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 24 noiembrie 2021
G.BMiscellanea / 26 aprilie 2021
EDWIN VERMULST, ANTIGONI MATTHAIOU (VVGB LAW)Miscellanea / 2 decembrie 2020
Gheorghe PipereaMacroeconomie / 1 aprilie 2020
Cristian PîrvulescuZiarul BURSA #Editorial / 16 martie 2020
GHEORGHE PIPEREAZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 noiembrie 2019
Valentin LazeaMacroeconomie / 1 octombrie 2019
Autor colectiv: Redacţia BURSA sub coordonarea lui MAKE
Marius Mataragis
George Marinescu
Dan Nicolaie
George Marinescu
Florian Goldstein
![]() | 4.9772 |
![]() | 4.5061 |
![]() | 5.3426 |
![]() | 5.7999 |
![]() | 450.7054 |
convertor valutar
»=Miscellanea /A.B. - 10 aprilie, 09:53
Collective authorship: BURSA editorial team, coordinated by MAKE
Dan Nicolaie