Centrul de Formare APSAP: Peste 92% dintre angajaţii cu venituri de peste 10.000 lei lunar consideră că economisirea nu este importantă
A.F.Miscellanea / 22 ianuarie
A.D.Politică / 26 noiembrie 2024
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 22 decembrie 2023
G.D.Politică / 28 septembrie 2022
Primarul generalal Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă, astăzi, că nu este oportun în acest oment să se majoreze în acest moment salariile primarilor, informează News.ro.
E.O.Ziarul BURSA #Politică / 22 septembrie 2022
În plină criză energetică şi pe fondul puseului inflaţionist pe care îl traversăm, politicienii ne sfătuiesc să stingem becul şi să reducem consumul de gaze, dar îşi măresc propriile salarii.
DUMITRU CHISĂLIŢĂMiscellanea / 5 septembrie 2022
J.P.Politică / 29 decembrie 2020
Vicepremierul Dan Barna a declarat, ieri, că nu există niciun plan de tăieri de pensii sau salarii şi că România trebuie să se încadreze într-un deficit bugetar de 7% asumat în faţa Comisiei Europene, conform Agerpres.
A.P.Comunicate de presă / 23 iulie 2020
P.E.Politică / 9 ianuarie 2019
Preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta, a declarat astăzi la Târgu-Jiu, că i se pare o "măgărie" faptul că, de la 1 ianuarie, pensiile au fost îngheţate, iar salariile demnitarilor au crescut.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 30 octombrie 2018
Grupaj realizat de EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Macroeconomie / 7 mai 2018
• Iohannis: "Important e că s-au întânlnit"
V.D.Revista Presei / 5 aprilie 2018
• ADEVARUL
V.DRevista Presei / 2 martie 2018
• ADEVARUL
V.DRevista Presei / 1 martie 2018
• ADEVARUL
Vlad DobreaRevista Presei / 20 februarie 2018
• ADEVARUL
Ramona RaduZiarul BURSA #Companii / 7 februarie 2018
V.DPolitică / 1 februarie 2018
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40 la sută, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României.
Andreea CuzubPolitică / 17 noiembrie 2017
Actualizare 20:25 Cezar Preda: "PNL este decis să iasă în stradă"
Willy HomnerRevista Presei / 13 noiembrie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 26 octombrie 2017
• ADEVARUL
Willy HomnerRevista Presei / 5 mai 2017
• ADEVARUL
ANDREI STANMacroeconomie / 7 aprilie 2017
Actualizare 16:04 Turcan, despre Legea salarizării unitare: "Ori nu va fi finalizată, ori va fi aruncată în braţele altui guvern"
Alexandra CismaruPolitică / 7 martie 2017
Jose FierroPolitică / 16 ianuarie 2017
A consemnat Ancuţa StanciuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 ianuarie 2017
Reporter: Cum apreciaţi procesul de recrutare în baza Ordonanţei 109, cu modificări, în guvernarea Cioloş, comparativ cu ceilalţi ani?
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 12 iulie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 29 aprilie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 12 aprilie 2016
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 8 aprilie 2016
• ADEVARUL
Amalia PanăPolitică / 4 aprilie 2016
Fostul preşedinte al ţării noastre afirmă că proiectul legislativ privind indemnizaţia pentru mame reprezintă o măsură bună, apreciind că este vorba de o corecţie.
Willy HomnerRevista Presei / 26 februarie 2016
• ADEVARUL
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 februarie 2016
Actualizare 13:20 Eduard Hellvig, director SRI: "România anului 2016 nu mai e o Românie resemnată"
Andrei StanPolitică / 18 noiembrie 2015
Senatul a adoptat astăzi un proiect de respingere a ordonanţei de urgenţă privind mărirea salariilor a 48 de înalţi demnitari, cu 90 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi şase abţineri, transmit surse din presă.
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 20 octombrie 2015
• ADEVARUL
Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 10 septembrie 2015
• ADEVARUL
A consemnat Andrei Iacomi
A.I.
Cornel Codiţă
A.V.
George Marinescu
George Marinescu
![]() | 4.9770 |
![]() | 4.5795 |
![]() | 5.1868 |
![]() | 5.9317 |
![]() | 433.5050 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 14 martie
Piaţa de Capital /A.V. - 13 martie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 martie
Ioannis Tsakiris, Vice President of the European Investment Bank